Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Cum va fi VREMEA în intervalul 12-14 aprilie 2018

Vremea pe 12 aprilie 2018 va fi foarte caldă, iar joi şi vineri îşi fac loc ploile. Prognoza meteo anunţă temperaturi de 27 de grade, dar şi precipitaţii cu descărcări electrice.

Joi, vremea va fi deosebit de caldă pentru această dată. Temperaturile maxime vor avea valori de la 15 grade pe litoral, până în jurul a 27 de grade în vest, nord-vest şi centru, iar cele minime se vor situa, în general, între 5 şi 15 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate ziua în zona de munte, iar noaptea în vest şi sud-vest, dar numai pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi, trecător, în timpul ploilor. Dimineaţa şi noaptea, mai ales în sud-est, vor fi condiţii de ceaţă.

Presiunea atmosferica va creşte uşor.

Vineri, vremea va fi caldă, dar va deveni instabilă în regiunile intracarpatice, unde valorile termice diurne vor fi în scădere faţă de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în vestul, centrul şi nordul ţării, unde local, mai ales ziua, vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul averselor, iar pe parcursul zilei, trecător şi în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 grade pe litoral şi 25 de grade, izolat, în sudul şi centrul ţării, iar cele minime se vor încadra, în general, între 6 şi 12 grade. În sud-est vor fi condiţii de ceaţă.

Presiunea atmosferica va continua să crească.

Prognoza meteo pe 14 aprilie

Sâmbătă, se va menţine cald şi va fi în general frumos. Cerul va avea înnorări temporare în nordul şi estul ţării, precum şi la munte, unde pe arii restrânse se vor semnala ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, precum şi, trecător, asociate ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade pe litoral şi 26 de grade în regiunile vestice, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade. În zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.

observator.tv

Distribuie acest articol Oficial Media
Share