Published On: mar, Ian 26th, 2016

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în toată țara

GRIND ADVENTURE

romapEstimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, scrie realitatea.net.

BANAT

Vremea se va încălzi treptat, astfel că media regională a temperaturilor maxime va creşte de la 2 grade pe 25 ianuarie, la 10 grade pe 28 ianuarie, iar valorile termice nocturne vor ajunge, în acelaşi interval, să depăşească uşor punctul de îngheţ. Între 29 ianuarie şi 31 ianuarie se va produce o răcire uşoară, apoi, până pe 7 februarie, se vor înregistra medii pozitive ale temperaturii aerului şi, atât maximele cât şi minimele, vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.
Vor cădea precipitaţii slabe, mixte în primele 2-3 zile, când vor fi condiţii de polei. Local va ploua slab spre sfârşitul primei săptămâni şi din nou în unele zile ale intervalului 1-5 februarie.

CRIŞANA

Vremea se va încălzi treptat, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la 1 grad pe 25 ianuarie, la 9 grade pe 28 ianuarie, iar valorile termice nocturne vor ajunge, în medie, la sfârşitul aceluiaşi interval, la 2…3 grade. Între 29 ianuarie şi 31 ianuarie se va produce o răcire uşoară, apoi se vor înregistra medii preponderent pozitive ale temperaturii aerului şi, atât maximele cât şi minimele, vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.
Vor cădea precipitaţii slabe, mixte în primele 2 zile, când vor fi condiţii de polei. Local va ploua în general slab spre sfârşitul primei săptămâni şi din nou în intervalul 1-5 februarie.

TRANSILVANIA

Regimul termic va reveni treptat la normal, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la -2 grade pe 25 ianuarie, la 7 grade pe 28 ianuarie, iar valorile termice nocturne, deşi în continuare negative, vor ajunge, la sfârşitul aceluiaşi interval, apropiate de punctul de îngheţ. Între 29 ianuarie şi 31 ianuarie se va produce o răcire ușoară, însă, începând cu 1 februarie, se vor înregistra temperaturi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.
Vor fi precipitaţii slabe, mixte în primele 2-3 zile şi din nou spre sfârşitul primei săptămâni. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată şi intre 1 şi 6 februarie. Vor fi condiţii de polei.

MARAMUREŞ

Regimul termic va deveni normal, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la -2 grade pe 25 ianuarie, la 6 grade pe 28 ianuarie, iar valorile termice nocturne, deşi în continuare negative, vor ajunge, tot pe 28 ianuarie, apropiate de punctul de îngheţ. Între 29 ianuarie şi 31 ianuarie se va produce o răcire, însă începând cu 1 februarie se vor înregistra în cursul zilei medii pozitive ale temperaturii aerului iar minimele vor fi, de asemenea, uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.
Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, mixte va fi ridicată în primele 2 zile, spre sfârşitul primei săptămâni şi temporar intre 1 şi 7 februarie. Vor fi condiţii de polei.

MOLDOVA

Vremea se va încălzi treptat, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la 0 grade pe 25 ianuarie, la 9 grade pe 28 ianuarie, iar valorile termice nocturne vor ajunge, în acelaşi interval, să depăşească uşor punctul de îngheţ. Ulterior, până pe 7 februarie se vor înregistra medii pozitive ale temperaturii aerului, ziua şi uşor negative, noaptea, condiţii în care atât maximele cât şi minimele vor fi uşor mai ridicate decât normele termice din această perioadă a anului.
Probabilitatea pentru precipitaţii slabe, mixte va fi ridicată în 25-26 ianuarie, spre sfârşitul primei săptămâni şi din nou în unele zile ale intervalului 1-5 februarie. Vor fi condiţii de polei.

DOBROGEA

Vremea se va încălzi treptat, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la -4 grade pe 25 ianuarie, la 7 grade pe 28 ianuarie, iar valorile termice nocturne vor ajunge, la sfârşitul aceluiaşi interval, să devină ușor pozitive. Între 29 ianuarie şi 7 februarie se vor înregistra, atât ziua cât şi noaptea, medii pozitive ale temperaturii aerului, ceea ce semnifică faptul că maximele şi minimele vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.
Trecător vor fi fulguieli la începutul intervalului. Local va ploua slab spre sfârş Titul primei săptămâni şi din nou în unele zile ale intervalului 2-6 februarie.

MUNTENIA

Deşi vremea se va încălzi treptat, de abia pe 29 ianuarie media valorilor termice nocturne va atinge 0 grade. În schimb, valorile termice maxime vor deveni, în medie, încă din 26 ianuarie pozitive, urcând până la 8 grade pe 28 ianuarie. Între 29 ianuarie şi 31 ianuarie se va produce o răcire uşoară, însă, începând cu 1 februarie se vor înregistra, zilnic medii pozitive ale temperaturii aerului, iar atât maximele cât şi minimele, vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului. Izolat vor fi precipitaţii slabe, ninsori în nou în intervalul 3-5 februarie. Izolat se va semnala polei.

OLTENIA

Vremea se va încălzi treptat, astfel că pe 29 ianuarie media valorilor termice nocturne va
atinge 0 grade. În schimb, valorile termice maxime vor deveni pozitive, în medie, încă din 26 ianuarie, urcând până la 8 grade pe 28 şi 29 ianuarie. După o uşoară răcire, începând cu 1 februarie se vor înregistra, zilnic, medii pozitive ale temperaturii aerului, iar atât maximele cât şi minimele vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului. Izolat vor cădea precipitaţii slabe, predominant ploi, cu o probabilitate mai mare de apariție între 2 şi 6 februarie. Vor fi condiţii de formare a poleiului.

LA MUNTE

Vremea se va încălzi treptat, astfel că media temperaturilor maxime va creşte de la -5 grade
Între 29 ianuarie şi 31 ianuarie se va produce o răcire uşoară, însă, începând cu 1 februarie se vor înregistra zilnic medii uşor pozitive ale temperaturii aerului şi, atât maximele cât şi minimele, vor fi uşor mai ridicate decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.
Vor cădea ninsori slabe în primele 2-3 zile, spre sfârşitul primei săptămâni şi din nou în unele zile ale intervalului 1-7 februarie.

 

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos