Dacă nu comenta, filozof rămânea... - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Dacă nu comenta, filozof rămânea…

Cum era de aşteptat, protestul iniţiat luni de mai mulţi ziarişti dâmboviţeni a făcut valuri suficiente. Este un demers menit să ne ajute şi pe noi, să ne facem meseria, dar şi opinia publică, intenţia fiind aceea de a fi în măsură să prezentăm corect, în amănunt şi la zi activitatea desfăşurată în instituţiile publice.

Problemele cu care se confruntă în relaţia cu beneficiarii direcţi – cetăţenii, dar şi eventuale abuzuri ori, de ce nu, succese. Nu în ultimul rând, am făcut acest pas pentru că refuzăm să ne transformăm publicaţiile în gazete de perete, pline de comunicate de presă fade, de multe ori contondente în relaţia cu Limba Română, întocmite şi transmise la ordin sau dintr-un anume interes.

Acestea fiind spuse, am surprins neplăcut, recunoaştem, unele comentarii deplasate, răutăcioase chiar, postate pe reţele de socializare de indivizi plătiţi bine de stat, dintre cei care, vom argumenta în continuare, n-ar fi cei mai îndreptăţiţi să comenteze. Sigur, fiecare este liber să spună şi să posteze ce vrea, dar să fie conştient că orice acţiune, cum se învaţă la primele ore de fizică, generează o reacţiune! E democraţie şi nu este obligatoriu să ne avem toţi ca fraţii… Asta nu înseamnă că le este permis să generalizeze şi să jignească „in corpore” ziariştii care trag din greu pentru traiul de zi cu zi, plus pentru impozitele şi taxele din care statul îi îmbracă şi le plăteşte la timp soldele. Spre exemplu, un anume “domn”, să-i spunem R. Piţigoiu, comentează că am trăi noi, ziariştii, din “materiale servite la botu’ calului şi conferinţe cu suc, cafea şi pişcoturi” şi întreabă dacă ştim cu ce se mănâncă anchetele de presă.

jandarmi targoviste

Îi răspundem că ştim la ce se referă dar, din bun simţ, am cam ocolit inspectoratul în care “munceşte” şi se perfecţionează în folosirea eficientă a pulanului şi spray-ului cu gaze iritant-paralizante. Respectăm instituţia a cărei uniformă o poartă, chit că a ieşit şifonată rău şi după 10 august 2018 şi, mai de curând, după celebrul miting cu parolă, de a ajuns Târgoviştea de râsu’ lumii, cu Dragnea (tătucul lui Sindile) în prim plan.

Dar nu-i nicio problemă, poate interveni oricând o schimbare de atitudine… Adică să publicăm şi comunicatele, să arătăm că mulţi îşi fac datoria, dar şi imagini şi comentarii cu cei care îşi fac drum cu maşinile de patrulare pe acasă, pe la magazine, după cafele ori vânând promoţii. Sau cu aceia care păzesc grătarele prin târguri ori mai închid ochii la găinării, contra unor mici atenţii strecurate de un anume soi de faună stradală. Rămâne de văzut!

P.S. Domnului generic numit “Piţigoiu” îi ţine isonul un fost coleg de armă, unul dintr-ăia capabili rău de tot, în prezent pensionar de stat şi reangajat la stat. Care mai are şi alte bube şi căruia îi transmitem pe această cale doar atât: Nu ţi-e, mă, ruşine?

P.P.S. Tu ce ai făcut mă piţigoiule când a venit infractorul Dragnea la Casa Sindicatelor? Ai asigurat ordinea şi liniştea publică, să nu-l huiduie careva?

Sursa: targovistelive.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share