Published On: mar, Ian 12th, 2016

De ce sunt sacrificiile și vărsarea de sânge atât de importante și pentru cine?

GRIND ADVENTURE

sacrificii

Obiceiurile de sacrificare a animalelor ca donație pentru Dumnezeu, nu aparțin rasei umane originale și nici nu au legatură cu învățătura lui Isus Hristos sau sfaturi venite din lumi avansate în Conștiință. Cineva a intervenit în vremuri antice, influențând ca aceste sacrificii să fie asociate cu cereri ale Divinității, ulterior legate de învățătura Evanghelica care căpătase influență, folosindu-se deci de numele devenit cunoscut al lui Isus Hristos.

Ritualurile de sacrificiu și apoi consumarea celui sacrificat nu aparțin creștinismului, sau mă rog păturii care au format creștinismul ințial, si nici altor grupări care respectă Viața. Ele existau încă dinainte de apariția lui Isus H. Să nu uităm că însăși dacii în credința lor sacrificau ´´zeilor´´ câte un tânăr/tânără spre a primi informații despre viitor, sau spre a avea recolte bune, etc.

Isus însăși, condamna aceste sacrificii inutile și desfătarea umană care dădea în depravare culinară, punctând pe porunca:´´Nu ucide´´…în realitate cred că știa foarte bine de ce sângele nu trebuie vărsat, nici măcar un strop. Paștele și Crăciunul nu sunt sărbători stabilite de Isus Hristos, dar mulți cred asta, căci așa le-a spus nu știu cine, astfel mulți au înțeles că este voie să ucidem căci așa a spus Isus…păi și porunca: să nu ucizi, unde o includem?

Însăși crucificarea lui Isus are loc în săptămâna de Paște sărbătorită la Jerusalim unde persista o lege veche iudaică a sacrificiului efectuată din donații publice: fiecare cetățean trebuia să doneze bisericii trei animale, un fel de taxă anuală din care o parte mergea la biserica dominantă, primăvara fiind sacrificat mielul care reprezenta ceva pur…căci așa se credea atunci, că Dumnezeu avea nevoie de sacrificii pure, nu contaminate.
Deci numai prin faptul că Isus a fost adus ca sacrificiu de către farisei în săptămâna Paștelui arată clar că această sărbătoare exista deja demult. Isus venise în aceea zi la Jerusalim fiind un târg foarte mare cu ocazia acestei sărbatori numită Pascală – o veche sărbătoare iudaică de sacrificii dedicate zeilor, probabil dorea să le vorbească oamenilor, să-i mai scoată pe unii de sub influența paraziților astrali ce dominau societatea, ca și azi…și cum a deranjat cam mult prin deschiderea ochilor unora, s-a decis eliminarea sacrificându-l ca pe un miel=puritate, spre satisfacția ´´fiilor lui Belial´´, care și azi au aceste practici de sacrificiu mai ales când cineva le incomodează planurile.

Mulți oameni urmează spiritul de turmă, neavând Conștiință proprie, spunând: așa este obiceiul, așa am pomenit de la strămoși, cinstim tradiția prin asta, așa a zis Dumnezeu…etc..tot felul de scuze spuse atunci când nu poți gândi de unul singur și ai nevoie să aparții unui grup și conștiinței acestuia.

Ritualurile și obiceiurile de a ´´dona sânge prin sacrificiu´´ a animalelor aliniate cu anumite sărbători, au fost introduse în Biserica creștină (proaspat formată din cei care urmau sfaturile lăsate de Isus), de către fariseii care ulterior au preluat puterea, de teama ca religia lor să nu piară. Vicleni, ei au creat și ordonat mai multe ramuri, rituri, etc, ca să acapareze masele, în care au introdus vechile obiceiuri și ritualuri, spunând apoi că așa a spus/făcut Isus…lumea era mai ușor de manipulat atunci…
Azi mulți sunt desprinși de Biserica dominantă, mulți sunt atei sau de alte credințe, mulți sunt vegani și au lăsat în urmă obiceiurile barbare ale străbunilor, și atunci s-a inventat o altă practică spre a-i capta și pe aceștia: donarea de sânge la spital, spre a ´´ajuta´´.

Dacă observăm, la orice eveniment tragic se face apel de donare de sânge, masiv…de exemplu în tragedia Colectiv, răniții aveau pielea arsă și aveau nevoie de transplant de piele, dar nuuuu ! S-a facut masiv campanie pentru donare de sânge, mereu se urlă spre a se dona sânge…sânge și bani…iar acum nu se știe unde sunt și una și alta. Oricât sânge se donează lunar/anual, spitalele sunt mereu fără sânge…ciudat, nu?
În realitate aceasta este o altă formă ascunsă a sacrificiilor de sânge´´…sângele este un element foarte important în vechiul ezoterism ocult masonic și foarte utilizat în practica multor ritualuri….dacă nu oferi sânge, ´´Zeul´´ nu se deranjează să se prezinte…

Dar de ce sunt sacrificiile/vărsarea de sânge atât de importante și pentru cine?

La mijloc este vorba de eliberarea în această lume a energiei Vieții/Sufletului pe care unii nu o pot procura din alte ´´etaje astrale´´ ci doar de aici, de la singura granița cu lumea lor, singura graniță unde Viața se manifestă vie, singura graniță legată de lumile astrale mai elevate-unde această energie strălucitoare este din ce în ce mai prezentă, dispusă pe trepte ascendente.

Sângele conține somatoide care prin centrifugarea din laborator sunt separate de restul celulelor, iar ele au o energie imensă…Somatoidele reprezintă esența Vieții într-un corp uman, după moartea corpului ele dispar și corpul este mai ușor cu 21 de grame. Deoarece tot mai mulți se trezesc și deci e mai greu să le fie furată energia de care au nevoie masiv, mai ales acum, ´´zeii´´ și ucenicii lor găsesc diverse strategii să păcălească…la fel ca în urmă cu 2000 de ani.

Că somadoidele aparțin Vieții-Sufletului & Spiritului este o deducție personală rezultată din cercetările și analiza asupra ADN-ului ca punte care leagă Spiritul și Sufletul de corpul uman, analizând și cercetarile altora pe acest subiect și astfel am dedus că, cu cât omul reușește să aducă o cantitate mai mare de ´´prezență a Sufletului în corpul fizic´´ cu atât prezența somatoidelor este intensă sau chiar extraordinar de intensă încât acel om pare că strălucește în acele momente…în realitate el aduce aici (precum un canal) o cantitate mai mare de energie a Vieții-Spiritului-Sufletului în corpul său, si dacă s-ar observa sangele acelui om în acele momente el ar părea strălucitor datorită prezenței masive a acestor somatoide.

În general această prezență a somatoidelor este generată de bucurie, stare de armonie, optimism, speranță, iertare, bunătate, compasiune, o certa atitudine de etică, sinceritate, puritate și moralitate mentală, corectiutudine, autocontrol, emoții și gânduri elevate, tot ceea ce considerăm benefic; însăși munca/mișcarea corpului ca activitate intensă pune limfa în mișcare si deci se elimină toxinele inclusiv mici paraziți eterici și chiar implanturi eterice .

Copiii sunt cei mai plini de această energie prin bucuria și veselia pe care o manifestă, ei sunt puri de ´´toxine´´ mentale, aleargă și se zbenguie non-stop fiind încărcați cu energia Vieții pe care adulții datorita programelor mentale sociale, nemulțumirilor și neiertărilor o pierd, și de aceea copiii sunt cei mai vizați de ´´zei´´.
De exemplu unii au văzut aureola în jurul corpului cuiva (picturile sfinților) chiar și pentru scurt timp…iar în acel moment când încărcătura de somatoide este intensă omul poate armoniza/vindeca pe altul sau pe sine fără să facă nimic deosebit ci doar să aibă aceea stare de conexiune cu o frecvență înaltă (pe care o numim și Divină) ce permite prezența acestor steluțe strălucitoare (de exemplu vindecările miraculoase) și probabil poate chiar invia un mort daca înțelege cum funcționează acest proces de recalibrare a unei certe cantități de somatodie în corpul celui rămas ´´fără viață´´….iar iubirea sinceră și puritatea sufletească este parte importantă din acest proces. Și pentru asta nu-i nevoie de cursuri speciale, simboluri sau inițieri ci de descifrarea codurilor sufletului din interior (cine are) și activarea lui prin stările mai sus enumerate.

Cercetările de laborator au descoperit aceste steluțe strălucitoare prezente în sânge, și le-au numit somatoide, analizând o certă cantitate de sânge extrasă din corp, moment în care acel sânge însă devine o parte ´´moartă´´, sângele este mort când este analizat și tot prezintă somatoide, darămite când este viu, adică la locul său în corp în continuă funcțiune. Sângele este un organ lichid al corpului uman și cel mai corect poate fi observat în stare vie, de funcționare, atunci cu siguranță strălucește.
Există mediumi care puteau/pot vedea spiritele celor ce mor, iar din cauza unei legi naturale, unele nu pot pleca din acest plan, (încărcătura de ură, răutate sau ignoranță fiind prea mare), și multe au nevoie de energie spre a putea exista sau trăi- dacă putem spune așa. Fără energie (care provine din bucurie, iubire, entuziastm, etc) corpul lor spiritual slăbește și se decolorează spre nuanțe închise, iar unele stau pe lângă oameni extrăgându-le o certă cantitate de energie de o anume frecvență (de exemplu omul când se înfurie sau când suferă profund elimină o cantitate mare de energie). Iar în cazul acestor tipuri de conflicte, unele spirite flămânde au deseori o certă implicare prin influență mentală cu gânduri distrugătoare (de aici și ideea că ne pot influența demonii dacă dăm curs unor gânduri imorale, cumva adevarată).
Unele spirite blocate aici se grupează în cimitire unde așteaptă ca cineva să fie îngropat apoi se reped să extragă energia ramasă în corpul celui defunct despre care mediumul (neștiind că se numesc somatoide) spune că arată ca niște steluțe foarte foarte mici dar strălucitoare (exact cum le descriu și cercetatorii), conform relatărilor din cărțile marelui medium Francisco Xavier.

Datorită setei de această energie din sângele uman, au aparut unele ´´obiceiuri tradiționale´´ de sacrificii, care nu vin decat din naivitatea umană influențată și de aceste entități flămânde care ar face orice pentru un gram de energie de teamă să nu piară.

Dumnezeu este Viața însăși și nu are nevoie de sacrificii, dar Spiritele care în viața umană nu au reușit să aducă prezența somatoidelor în corpul lor prin o atitudine de moralitate-iubire-etică-compasiune, deci ´´neputându-se ridica la cer´´, ținând cont că această energie puternică ce se găsește doar în sangele uman le-ar ajuta să se propage spre alte straturi astrale după moartea corpului  fizic, se adună în haite organizate de o putere uneori imensă influențând oamenii (in special la varful societatii) spre a face tot felul de actiuni care generează suferință și vărsare de sânge, pentru hrana lor…

Din păcate unele organizații de rit masonic dar și unele chiar de ordin religios și nu numai, păcălite de aceste spirite hoinare și alte creaturi întunecate care le promit tot felul de minciuni, se dedau la acțiuni ce aduc suferință fiind un fel de ofrandă pentru ´´Zeii´´ lor, caci aceștia așa se prezintă uneori, drept zei, iar cu o certă cantitate de energie-deci putere, ei pot face lucruri extraordinare de mare influență asupra umanilor.

Sper că odată cu conștientizarea acestor lucruri, oamenii se vor abține de a mai oferi ´´hrană´´/sacrificii acestor ´´zei´´ și atunci ´´zeii´´ se vor dispia în eter, căci fără această energie produsă de om prin depresie, ură, vinovăție, dispreț, suferință, etc și prin vărsarea de sânge, ´´zeii´´ nu pot trăi.

Într-una din sesiunile de hipnoză ale dr.Brian Weiss, un Spirit care părea înțelept deci dintr-o înaltă dimensiune astrală spune că ´´Atunci când pe Pământ va înceta vărsarea de sânge, oamenii vor reuși să trăiască în armonie´´…probabil pentru că astfel se va închide ușa în nas acestor creaturi care mențin aici frecvențele toxice.
Unele spirite lipsite de această esență a Vieții, încearcă chiar să posede un corp viu (posedare/parazitare) și reușesc asta dacă acel om cedează influențelor lor mentale constante, de joasă frecvență, căci a accepta influențele lor ce se manifestă brusc și nefiresc prin gânduri și emoții de calitate joasă, este un fel de deschidere de ușă…Din acest motiv trebuie sa fim mai atenți observându-ne gândurile, emoțiile și faptele noastre și să conștientizăm efectele lor.

Doar că ´´Zeii´´, din ierarhia de varf, nu se mulțumesc precum spiritele slabe cu o mică cantitate de energie dintr-un corp muribund, dintr-un spital sau din un miel tăiat, ei vor să ajungă direct la sursa acestei energii care este Sufletul, și să-l poată captura pentru eternitate, atunci cred (speră ei) că vor deveni nemuritori, iar pentru asta este în desfășurare un mare Proiect de anvergură asupra umanității și în special a copiilor și celor care au Suflet. Unele rase/creaturi nu pot avea această energie ce dă predispoziție către ´´viață veșnică´´, conștiința lor disipându-se încet și sigur după moartea corpului lor, și atunci o vor de la oameni, de la cei care au formă umanoidă căci numai formele umanoide sunt capabile să încorporeze acest tip de energie când propriul ADN-ul o permite dacă există o certă structură in corpul spiritual.

Soare Severina

comments
Displaying 1 Comments
Have Your Say
  1. Într-una din sesiunile de hipnoză ale dr.Brian Weiss, un Spirit care părea înțelept deci dintr-o înaltă dimensiune astrală spune că ´´Atunci când pe Pământ va înceta vărsarea de sânge, oamenii vor reuși să trăiască în armonie´´…probabil pentru că astfel se va închide ușa în nas acestor creaturi care mențin aici frecvențele toxice.
    Unele spirite lipsite de această esență a Vieții, încearcă chiar să posede un corp viu (posedare/parazitare) și reușesc asta dacă acel om cedează influențelor lor mentale constante, de joasă frecvență, căci a accepta influențele lor ce se manifestă brusc și nefiresc prin gânduri și emoții de calitate joasă, este un fel de deschidere de ușă…Din acest motiv trebuie sa fim mai atenți observându-ne gândurile, emoțiile și faptele noastre și să conștientizăm efectele lor.

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos