Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

De Moș Nicolae sunteți invitați la Spectacol de colinde

Joi, 6 decembrie 2018, începând cu ora 18.00, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița organizează Spectacolul de colinde ”De Moș Nicolae”, eveniment ce își dorește să marcheze deschiderea Sărbătorilor de Iarnă.

Pe scena din Piața Tricolorului vor urca, pentru a ura și a ne vesti Nașterea Mântuitorului, Corul ”Fluturașii”, din cadrul Liceului de Arte ”Bălașa Doamna” Târgoviște, Ansamblul Folcloric ”Flori dâmbovițene”, Corala ”Appassionato”, dar și Florentina Mîinea, Ileana Pavelescu și Daniela Ion, soliste în cadrul Orchestrei Populare “Chindia”.

Invitată specială, pentru prima dată la Târgoviște, este tânăra interpretă de folclor, Raluca Burcea. Cu numeroase premii câștigate la concursuri și festivaluri, a devenit cunoscută și prin emisiunea de folclor pe care o prezintă.

Vă așteptăm să participați la un spectacol de colinde românești tradiționale!

Distribuie acest articol Oficial Media
Share