Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Deochiul – superstiţie sau realitate?

Considerat  de unii a fi o simplă superstiţie, deochiul se manifestă atât la om cât şi la animale sub diverse forme. Potrivit unora, deochiul este considerat „furt de energie”.  Este provocat de privirea admirativă/invidioasă a unei persoane, iar alte persoane cred că este un cuvânt care răneşte un om, un animal spus fără voia celui deochiat. Potrivit cercetătorului etnolog Doina Işfănoni, persoanele cu ochii de culoare deschisă deoache cel mai uşor.
Primul semn al deochiului este o puternică durere de cap urmată de un căscat în ciuda faptului că persoana respectivă nu este obosită sau somnoroasă. Alte simptome sunt ţiuitul urechilor, febră puternică, transpiraţii, stări de vomă sau hemoragii nazale.
Atunci când omul sau animalul nu se tratează prin rugăciune sau descântec, acesta se îmbolnăveşte şi moare, pământul crapă şi sticla plesneşte.

Deoarece copiii mici sunt cei mai expuşi deochiului, există  câteva reguli pe care părinţii trebuie să le respecte: până la vârsta de un an copiii nu trebuie lăsaţi să se uite în oglindă deoarece se pot deochia singuri, pe fruntea copilului  se poate face un semn cu cenuşa de vatră ori cu funinginea de la horn. Acest semn, făcut în mijlocul frunţii  sau la încheietura sprâncenelor îl poate face doar mama. Şnurul roşu este un obiect pe care părinţii îl leagă la mâna copiiilor mici pentru a-i feri de deochi.

Orice obiect de aur purtat la ureche, gât sau mână  poate atrage energia rea din privirea vătămătoare.

De asemenea, pentru a ne feri de deochi este bine să purtăm ceva roşu sau ceva pe dos.
O rugăciune pentru deochi este aceasta: Harul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cel dat Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli: Pe bolnavi mâinile veţi pune şi bine le va fi, şi printr-înşii este dat şi noua nevrednicilor slu­jitorilor Săi, acest har, prin mine smeritul şi nevred­nicul preot, să te tămăduiască pe tine, fiule şi fratele nostru cel duhovnicesc de toată boala şi neputinţa sufletească şi trupească ce te-a cuprins, şi să te dăruiască Bisericii Sale întreg, cinstit, sănătos, îndelun­gat în zile, bine umblând şi făcând poruncile lui Dumnezeu, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Folclorul românesc este bogat în descântece de deochi care diferă de la o zonă la alta, însă nu oricine le poate rosti.. Ritualul constă in “stingerea cărbunilor sau chibriturilor”. Într-un vas cu apă neîncepută se aruncă 3, 6 sau 9 cărbuni / chibrituri aprinse şi se rostesc diferite incantaţii:
Sting toate strigările,
Toate pociturile
Cum se sting tăciunii
Să se stingă deochiul
Toate căscăturile,
Toate uităturile
Sting ochii cei răi din cale
Şi gurile cele rele
Să n-aibă la ce se uita
Să n-aibă la ce striga
Să treacă de grija lui….
(se rosteşte numele de botez a persoanei deochiate)
Sau se mai poate spune:
Fugi ochi de deochi
Ieşi şi fugi din calea lui…( numele de botez al celui deochiat)
Pe pământ pustiu
Unde vântul nu bate
Unde câinii nu latră
Şi cocoşii nu cantă.
Dacă persoana care descântă cască,e semn bun fiindca înseamnă că aceasta este în curs de vindecare. La sfârşit i se dă deochiatului trei inghiţituri din această apă. Apoi i se face semnul crucii pe frunte, în ambele pălmi şi la buric. Apa rămasa se aruncă pe tocul uşii, rostind “câtă apă rămâne pe lemnul uşii/atâta rău să rămână”(urmează numele celui deochiat).

Acestea sunt doar câteva dintre descântecele de deochi folosite.


Distribuie acest articol Oficial Media
Share