Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Deputat Carmen Holban: “Legile Justiţiei pun România în rândul statelor civilizate”

Deputat Holban Georgeta Carmen

Circumscripţia Electorală nr. 16 Dâmboviţa

Grupul Parlamentar PSD

 

DECLARAŢIE POLITICĂ

“Legile Justiţiei pun România în rândul statelor civilizate”

 

Doamnelor şi domnilor,

 

Observăm cu toţii că, în România, politica se mută în stradă! Proteste ce au loc in ultima perioada, pe care le numesc democratice, fiindcă nu vreau să mă gândesc la lucruri ce ţin de diversiune şi manipulare, au un singur scop: să elimine de la putere un guvern legitim, să ne determine să abandonăm proiectele unor legi care susţin drepturile fundamentale ale omului!

Protestatarii vor să scoatem din dezbaterile parlamentare Legile Justiţiei, acte normative care au rolul de a pune ţara noastră în rândul statelor civilizate. Sunt legi care elimină teama, abuzul, neîncrederea. Şi, atunci, nu poţi să nu te întrebi, de ce această încrâncenare?

Partidul Social Democrat şi-a asumat un program de guvernare. Avem o misiune de dus la capăt. Dorim ca românii să trăiască liber, fără teama zilei de mâine. Nu vrem ca orice gest, orice cuvânt, orice greşeală, cât de mică, să poată fi speculate, întoarse împotriva cetăţeanului. Dorim pentru români un trai civilizat, prosper.

Nu am nimic împotriva protestelor, dacă sunt organizate având la bază argumente solide, dorinţe, idealuri democratice. Dar, să ieşi în stradă pentru a te opune unui pachet de legi care nu fac altceva decât să limpezească lucrurile, să înlăture posibilitatea de a se mai comite nedereptăţi în România, nu este corect pentru majoritatea cetăţenilor acestei ţări, pentru democraţie, pentru regulile unui adevărat stat de drept.

Opoziţia, din punctul meu de vedere, ar fi trebuit să lupte alături de noi pentru binele societăţii, pentru repararea unor legi care pot stimula oricând abuzul şi dictatura, legi care pot înfrâna procesul democratic al unei ţări. Constat însă că dorinţa de a-ţi elimina cu orice preţ adversarii politici este oarbă şi neproductivă!

 

 

            Data,                                                                            Deputat PSD Carmen Georgeta Holban,

       04.12.2017                                                                     Circumscripţia electorală  nr. 16 Dâmboviţa

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share