Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Deputat Claudia Gilia, întâlnire cu viceconsulul României în Ciudad Real

Potrivit statisticilor, românii reprezintă în acest moment cea mai mare comunitate de străini din Spania. Conform datelor existente, numărul românilor înscrişi în registrul cetăţenilor comunitari este de aproximativ 900.000 persoane. Este o comunitate activă, puternică, bine integrată în mediul spaniol, care joacă un rol  deosebit de important în dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi reprezintă un important contributor la dezvoltarea economiei spaniole, dar şi a celei româneşti.

Miercuri, 18 aprilie 2018, s-a desfășurat, la Facultatea de Drept și Științe Sociale din cadrul Universității Castilla-La Mancha (UCLM) – Ciudad Real, seminarul intitulat ”Rumanía 100 años – Historia de Europa (1918-2018)”, dedicat marcării Centenarului Marii Uniri. La eveniment au asistat studenți spanioli și români, profesori din cadrul UCLM, precum și membri ai comunității române locale, scrie ciudadreal.me.

La sesiunea academică au susținut prelegeri doamna Claudia Gilia, deputat în Parlamentul României și conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative – Universitatea Valahia din Târgoviște, doamna Constanța Mătușescu, conf. univ. dr. şi decana Facultății de Drept și Științe Administrative – Universitatea Valahia din Târgoviște.

În calitate de parlamentar și membră a Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Spaniei, doamna deputat Claudia Gilia a avut și o întâlnire cu Lucia Florentina Kemokai – viceconsul al României în Ciudad Real.

”Dialogul cu doamna vice-consul a fost foarte util, deoarece mi-a permis cunoașterea problemelor comunității de români, chiar de la fața locului. Am discutat despre românii din Comunitatea Autonomă Castilla La-Mancha, care numără aproximativ 104.000 de români, dar și despre modificările legislative care vizează comunitățile de români din Diaspora, inițiative legislative aflate pe agenda Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Misiunile noastre diplomatice sunt cele care țin legătura permanentă cu românii stabiliți în această regiune și pot fi de un real folos atunci când vine vorba despre îmbunătățirea legislației. Consulatul României din Ciudad Real gestionează patru provincii: Toledo (35 685 romani), Albacete (13 604 romani), Ciudad Real (23 126 romani) și Cuenca (15 205).” a declarat Claudia Gilia, vicepreședinte PSD Dâmbovița și președinte OFSD.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share