Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Deputat Oana Vlăducă- Programul de dotare cu microbuze școlare în județul Dâmbovița

GRUPUL PARLAMENTAR PSD

INTREBARE 

Adresată: Domnului PAUL STĂNESCU

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și  Fondurilor Europene        

De către dna Deputat: OANA- SILVIA  VLĂDUCĂ

Circumscripţia electorală: 16

Grupul parlamentar: PSD

 

Obiectul interpelării: Programul de dotare cu microbuze școlare în județul Dâmbovița

Domnule ministru, 

Asigurarea necesarului de transport școlar s-a aflat constant între prioritățile ministerului pe care îl coordonați. În perioada 2014-2015, județul Dâmbovița a fost un beneficiar important al Programului privind dotarea unităților administrativ-teritoriale cu microbuze școlare, în mediul urban și rural, în conformitate cu OUG nr. 17/2014 pentru modificarea și completarea OUG 115/2011.

Sprijinul guvernamental în acest sens a fost esențial pentru îmbunătățirea actului de educație, iar programul a fost considerat un succes, ca răspuns al unei nevoi reale a unităților administrativ-teritoriale, mai ales în mediul rural.

Există, totuși, în continuare, solicitări (cel puțin 43) din partea mai multor localități din județul Dâmbovița pentru microbuze școlare, cele mai multe fiind necesare transportului elevilor care locuiesc în sate îndepărtate de unitățile școlare la care sunt arondați.

Față de această situație reală, vă rog, domnule ministru, să precizați care este situația actuală a programului de finanțare a infrastructurii școlare prin dotarea cu microbuze și dacă el va fi reluat în perioada următoare.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share