Published On: vin, Oct 30th, 2015

DHL, liderul mondial în curierat, îşi face baza aeriană cargo pentru zona de vest, la Timişoara

GRIND ADVENTURE

În cadrul parteneriatului cu Aeroportul Internaţional Timişoara, compania DHL, lider mondial în curierat rapid, va opera din această toamnă cu o aeronavă dedicată pentru transportul de marfă, zboruri zilnice pe aeroportul Timişoara.
Ca o consecinţă a acestei decizii, administraţia Aeroportului estimează o creştere a traficului de mărfuri cu 16%, suplimentar faţă de creşterea înregistrată anterior. Acest parteneriat, încheiat între Aeroport şi DHL va avea ca şi consecinţă directă scurtarea timpului de expediţie a mărfurilor la şi de la clienţi (persoane fizice şi agenţi economici) şi implicit, eficientizarea proceselor logistice. De asemenea, va creşte atractivitatea economică a zonei de afaceri din jurul Timişoarei.

Compania DHL are o experienţă de peste 23 de ani pe piaţa din România, operează aeronave proprii SAB34, precum şi o flotă de maşini pentru a oferi o acoperire la nivel naţional de 100%. Trebuie menţionat faptul că DHL a desfăşurat la Aeroportul Internaţional Timişoara şi investiţii în infrastructura specifică, realizând un terminal de procesare mărfuri dotat cu 16 porţi de încărcare-descărcare.

Această decizie a conducerii DHL vine în contextul în care traficul cargo pe Aeroportul Internaţional Timişoara este în continuă creştere. În 2014, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat 1937 tone de marfă, cu 21% mai mult faţă de 2013. În primele 9 luni ale anului 2015, creşterea a fost de 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, prin Aeroportul Internaţional Timişoara trecând deja 1765 de tone de marfă, fiind poziţionat pe locul II în România după Bucureşti, la cantitatea de marfă transportată aerian.
Mărfurile de diferite tipuri – mărfuri generale, poştă, coletărie – sunt preluate, procesate la Aeroport şi, prin intermediul companiilor partenere, transportate rapid de la Timişoara către alte aeroporturi până la destinaţia finală. Transportul mărfurilor se realizează prin companiile aeriene partenere, respectiv, prin firme de curierat de prestigiu internaţional. Aeroportul dispune de camere de depozitare echipate adecvat şi de personal calificat pentru desfăşurarea activităţii cargo.

„Un avantaj major al Aeroportului Internaţional Timişoara în ceea ce priveşte operarea traficului cargo este infrastructura excelentă. Pista de decolare-aterizare are o dimensiune de 3500x45m şi este complet refăcută. Sistemul de balizaj pentru aterizare în condiţii de vizibilitate redusă se regăseşte pe ambele direcţii de aterizare (Cat. II pe direcţia secundară şi Cat. III A pe direcţia principală de aterizare), fiind singura pistă din ţară dotată la acest nivel tehnic.
Astfel aeronavele au posibilitatea de a ateriza în condiţii de vizibilitate extrem de redusă ceea ce reduce întârzierile cauzate de condiţii meteo nefavorabile, cum ar fi ceaţa.
Pe lângă condiţiile optime operaţionale şi tehnice, suprafeţele de procesare mărfuri în hale, spaţiile pentru birouri şi suprafeţele betonate amenajate pentru autovehiculele de transport marfă constituie o garanţie a gestiunii unei bune afaceri în domeniu”, a declarat directorul Aeroportului, Daniel Idolu.

Stejarel Ionescu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA