comments

" /> Di Trevis, intre actorie, regie, Palestina si Targoviste | Oficial Media
Published On: lun, Noi 3rd, 2014

Di Trevis, intre actorie, regie, Palestina si Targoviste

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

5 Prima femeie-regizor de la Royal Theatre Company din Anglia, Di Trevis a regizat magistral o comedie spumoasa „A DOUĂSPREZECEA NOAPTE” de William Shakespeare, comedie ce se joaca la Teatrul Municipal „Tony Bulandra” din Targoviste.

Am rugat-o pe doamna regizor, Di Trevis sa ne ofere un interviu in exclusivitate pentru Oficial Media, pentru a va aduce in fata oamenii speciali care sunt prezenti in viata culturala a orasului Targoviste, oameni care daruiesc din ei insisi pentru a creste si a infrumuseta aceste locuri si dar si inimile celor care traiesc aici. Pentru a afla mai multe lucruri va invitam la un mic dialog alaturi de regizorul si omul Di Trevis.

Oficial Media: Cum au fost anii în care ati fost actriţă?

Di Trevis: Am avut un timp minunat ca actriţă. Mi-a placut actoria foarte, foarte mult şi timp de trei ani am fost într-o companie stabilă, asemanatoare puţin cu cea din Targoviste. Am fost foarte încântată, dar când a trebuit să iau o decizie şi să mă mut de acolo în Londra, pe scenele mari ale Londrei, să am audiţii pentru importante filme americane, lumea aceea, atunci a început să nu îmi placă viaţa de actriţă. Viaţa de actriţă a fost foarte stresantă pentru mine şi am simţit o nevoie teribilă de a fi placută, draguţă şi slabă.

 VARIANTA IN ENGLEZA

OM: Simţiţi nostalgie în legatură cu acea perioadă?

DT: Nu simt nostalgie în sensul că mi-aş dori să retrăiesc acele moment, dar am iubit actoria. Şi mă simt mişcată când văd poze cu teatrul unde am lucrat. Câteodata, când privesc un film vechi sau ceva cu mine, mă emoţionează, să zicem. Dar nu simt nostalgie, nu îmi lipseşte actoria.188977_4928712243_3680_n

 OM: Cum a început colaborarea cu Royal Theatre Company?

DT: Ei bine, erau foarte interesaţi de mine. Din momentul în care am devenit regizor, pentru ca m-au cunoscut ca actriţă. Pe urmă au arătat interes în munca pe care am desfăşurat-o ca regizor. Si mi-au oferit foarte repede un loc de muncă, după primul meu an ca regizor. Mi-au oferit postul de asistent, dar eu nu doream să fiu asistent. Şi atunci a fost un moment de aşteptare. Ei au crezut că voi fi fericită ca asistent, dar nu ştiau că aveam o persoană în spatele meu care avea grijă de mine din punct de vedere financiar, pentru a putea eu să decid strict profesional. Atunci ei au devenit mai înţelegători faţă de nevoile mele şi am fost pentru o scurtă perioadă asistentă. Apoi mi-au oferit o companie proprie, foarte repede, după doi ani în care am activat ca regizor. Mi-a fost oferită o companie BRSE. Asta a fost într-adevăr plăcut. Am realizat “Îmblanzirea scorpiei” şi Final fericit” de Bertolt Bercht, un muzical adorabil, filmat în Chicago. Aşa a inceput.

 

OM: Ce ne puteţi spune despre workshopuri?

DT: Workshop-urile mele sunt o parte foarte interesantă a vieţii mele, a muncii pe care o desfăşor. Pentru o perioadă lungă de timp nu am putut preda, deşi am vrut. În Anglia este foarte dificil să fii luat în serios dacă eşti întâi de toate o actriţă şi apoi regizor. Ei consideră că eşti ori una ori alta. Aşadar, eu am renunţat la predat o perioadă îndelungată de timp, deoarece am vrut să fiu luată în serios ca regizor. Dar în momentul în care am început să am succes în teatru şi să am stabilitate, un grup de actori a venit la mine şi m-a întrebat dacă doresc să realizez workshop-uri. Şi aşa a început. În prezent, am propriile workshop-uri în Londra pentru actorii profesionişti. Ei vin timp de 6 săptămâni consecutive, o dată pe săptămână şi studiem un subiect anume, fie că este comedie, tragedie greacă sau scrieri post shakesperiene, tot felul de lucruri. Pe parcursul anilor am învăţat actori foarte, foarte buni în aceste workshop-uri. Şi le găsesc interesante, întrucât am învăţat la fel de mult ca toti ceilalţi. Nu este atât de dificil în sensul acesta. Realizez workshopuri peste tot în lume. Am fost în Australia, Franţa, Austria, Germania, România şi peste tot în America, în Cuba, Orientul Mijlociu, Palestina. Aşadar această parte a muncii mele este foarte importantă pentru mine. De asemenea, sunt regizor la Teatrul Libertăţii în Jenin, Palestina, care este o tabără de refugiaţi pentru palestinieni. Este foarte faimoasă, deoarece s-au luptat cu defăimătorii şi i-au ţinut departe de tabără pentru aproximativ 17 zile, precum luptătorii din Varşovia. Este o experienţă incredibilă să lucrezi şi să înveţi tinerii palestinieni despre Shakespeare şi actorie.

 

OM: Ce va inspira?

DT: Ei bine, nu ştiu asta. Adică în momentul în care mă gândesc la un proiect (voi face un proiect aici anul viitor) citesc puţin şi îmi dau voie să ma gândesc la el într-un mod detaşat. În principal, inspiraţia mea vine în timpul repetiţiei. Într-adevăr, provine de la actori. Nu sunt acel tip de regizor care vine cu mii de idei, nu-mi place asta. Aş prefera mai degrabă să dezvolt ideile lucrând cu actorii. Nu sunt deloc un regizor al conceptelor. De fapt, urăsc asta. Aş putea face o generalizare şi să spun că iubesc şi detest în mare parte teatrul german tocmai pentru asta. Urăsc să spun că ideile regizorului nu reflectă specificul piesei. Piesa este elementul central, nu regizorul.

 

OM: Cum v-aţi simţit în România?

DT: Este întotdeauna destul de dificil să pleci într-o altă societate şi să lucrezi într-o altă limbă. Într-un fel, România este norocoasă, deoarece viaţa mea în Orientul Mijlociu a fost atât de ciudată. Chiar dacă acum ştiu puţină arabă şi toate cele, cel puţin în România nu sunt forţe ocupante, ture de noapte, gloanţe şi toate cele. Simt un sentiment de camaraderie pentru România ca şi societate, din cauza traumei prin care a trecut şi încă trece, desigur. Dar cred că artistul este puternic, iar aceasta este o componentă importantă a unei culturi. Anumite părţi ale experienţei din România au fost teribile. Adică, Marea Neagră spre exemplu. A fost groaznic. Capitalismul a ieşit de sub control, iar eu urăsc excesul capitalismului la fel de mult precum cel al comunismului. Şi vezi toate acestea în situaţia prezentă. Dar ceea ce contează cu adevărat într-o societate este faptul că actorii sunt minunaţi peste tot în lume. Aşadar am fost foarte fericită în acest teatru. Dar, desigur, sentimentele mele pentru România sunt mixte asemenea sentimentelor românilor pentru România.1891213_919223704774004_4914329502462485115_n

 

OM: Ce ne puteţi spune despre romani si publicul teatrului”Tony Bulandra”?

DT: Am avut experienţe frumoase cu oamenii de aici, dar în mare parte, persoanele pe care le-am întâlnit fac parte din teatru. Iar oamenii din teatru sunt minunaţi peste tot în lume. Cineva a încercat zilele trecute să îmi ceară 200 de lei pentru un metru de material. Nu m-am bucurat foarte tare pentru asta. A fost mai degrabă o surpriză. Mi-a spus „Trebuie să o cumperi, am tăiat-o, iar eu i-am răspuns că nu o cumpăr. Punct. 200 de lei pentru un metru de material este ridicol, nu crezi? Dar aceste situaţii de întâmplă din cauză că oamenii sunt săraci şi cred că turiştii sunt naivi, dar asta se întâmplă peste tot în lume. Aceste lucruri se întâmplă în Cairo, în Londra. Nu are nimic de-a face cu România.

Popularitatea teatrului din Targoviste este foarte mare pentru locuitorii de aici. Îmi place asta foarte mult. Cred că este un specific al societăţii din Europa de Est. Mă încântă să observ că foarte mulţi oameni care vin la acest teatru sunt tineri.

 

OM: Cum credeţi că se va simţi publicul urmărind piesa?

DT: Nu am nicio idee. Ştiu doar cum mă simt eu când mă gândesc. Nu folosesc o abordare „încearcă şi ghiceşte” cum se va simţi audienţa. Îmi spun doar „mă face să simt ceva?” Consider că este o piesă minunată, complexă prin faptul că este amuzantă, dar cu o tentă de tragedie. Şi ca toate operele mari ale lui Shakespeare abordează multe subiecte: gen, pierdere, viaţă, moarte, delir, ambiţie, sexualitate, atât de multe lucruri. Probabil publicul va crede ca este o piesă amuzantă care are un dans draguţ la final. Dar limbajul este absolut minunat. La Shakespeare nu este niciodată despre poveste, totul se focalizează pe limbaj si pe modalitatea în care povestea este spusă.

 

OM: Vă veţi întoarce în România dacă veţi avea ocazia?

DT: Da, absolut da. Într-adevăr mă voi întoarce aici. Acum nu mai privesc lucrurile în termeni de carieră. Ma gândesc doar la ceea ce imi doresc să fac, iar dacă îmi place un teatru, atunci voi lucra în el. Simplu. Aşadar, cu siguranţa voi reveni dacă voi avea ocazia.

Ii multumim doamnei regizor Di Trevis pentru marturisirile si gandurile frumoase pe care ni le-a oferit si speram ca Targovistea i-a daruit cele mai revelatoare momente de inspiratie si ca va ramane un punct de  reper pe harta culturala a oraselor pe care le va vizita de-a lungul carierei sale.

VARIANTA IN ENGLEZA

Selina Georgescu

Traducere: Roxana Iordache

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos