Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Diferenţa dintre mediocru şi eficient

mediocru

Teoretic, toţi suntem egali. Practic, doar pornim la egalitate, însă decidem pe parcurs să devenim mai eficienţi, depăşind majoritatea oamenilor mai comozi decât noi. Şi aceasta este o ALEGERE personală. Pe care fiecare dintre noi o face încă din adolescenţă. Vreau un liceu mai bun, o profesie mai bine plătită, o casă mai mare, o maşină mai performantă şi un statut mai înalt! Mă zbat pentru eficienţă, performanţă şi SUCCES! Sau pot să optez pentru MEDIOCRITATE, pentru a lăsa lucrurile la voia întâmplării, sau să ascult sfaturile familiei, profesorilor şi a altor persoane care nu au realizat mare lucru în viaţa lor!

Unde apare diferenţa? În interior, în modul de a gândi, şi la TIPARUL social pe care ni l-am ales ca şi MODEL de viaţă. Este suficient să OBSERVI cu mare atenţie o persoană, un performer, un campion, o vedetă, şi să descoperi că începi să ADMIRI acea persoană. Involuntar, vei IMITA, vei MODELA acea persoană, vei copia unele comportamente, tipare, moduri de viaţă. Dacă eşti norocos, vei simţi o DORINŢĂ irezistibilă de a fi la fel, de a gusta din succesul idolului tău, de a reuşi în viaţă.

Abia în acest moment se aprinde un beculeţ, şi obstacolele, piedicile, greutăţile devin nesemnificative. Ţi-ai identificat un vis, un ideal, şi o direcţie de urmat. Spre disperarea celor mediocri din jurul tău, care se dau de ceasul morţii să-ţi explice că e prea greu, că nu se poate, că nu ai nici o şansă, şi că eşti prea visător!

Este momentul cheie, în care ai de ALES să îţi URMEZI VISELE TALE, sau să te CONFORMEZI modelelor ALTOR persoane! Ţi se repetă din toate părţile că tu TREBUIE NEAPĂRAT să faci ce fac şi ceilalţi, că visele tale sunt nerealiste şi că mai bine te COMPLACI într-o mediocritate generală, faci o şcoală, apoi dacă ai noroc primeşti un loc de muncă, şi ai apoi perspectiva de a lua un credit pentru un apartament. Nu e cazul ideal, dar e „ceea ce face TOATĂ LUMEA”, şi nu are nici un sens să VISEZI la mai mult, pentru că sunt vremuri grele, e criză, şi e dificil şi mult prea RISCANT să vrei mai mult!

Majoritatea aleg, ghidaţi de familie, siguranţa. Preiau FRICA celor mai în vârstă, şi se conectează cu mare uşurinţă la ea. Li se pare normal să-şi dorească o viaţă fără riscuri, aşa cum au trăit cândva şi părinţii sau bunicii, într-un alt sistem (care azi nu mai există, dar cine ştie, poate lucrurile se vor reaşeza, şi timpul se va reîntoarce la secolul trecut!?).

Cei care aleg greşit constată, în timp, că siguranţa absolută pe care o căutau şi pentru care au renunţat la vise… NU EXISTĂ. Rămân doar cu MEDIOCRITATEA, cu CONFORMISMUL şi cu FRICA. Fiind incapabili să ACŢIONEZE, să lupte pentru propriile vise. Şi rămân aşa ani de zile, până când apare CRIZA VÂRSTEI MIJLOCII. Este momentul cheie, când majoritatea realizează că nu au făcut mare lucru, că s-au sacrificat, că au renunţat la VISELE LOR pentru o siguranţă iluzorie, la scopurile lor cele mai importante pentru a un job mediocru. La libertatea lor, pentru a îndeplini visele… ALTORA.

În acest moment-cheie, unii, cei mai CURAJOŞI, aleg să acţioneze. Iau decizia de a visa din nou, de a planifica, şi de a trece la acţiune. De a ieşi din MEDIOCRITATE, şi a deveni EFICIENŢI. A fi fermi pe drumul către PROPRIUL SUCCES!

Daniel Mois, lifecoach si trainer, dezvoltare-personala.ro

Distribuie acest articol Oficial Media
Share