Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

A doua carte de condoleanţe deschisă la USAMVB Timişoara

Ieri la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului Regele „Mihai” I al României, a fost deschisă cea de-a doua carte de condoleanţe, după ca săptămâna trecută la Catedrala Ortodoxă din Timişoara a fost deschisă prima carte, unde cine doreşte poate aduce un ultim omagiu Regelui „Mihai” I al României

Cartea se află în holul principal al universităţii pe care a ctitorito iar deasupra se găsește o fotografie a Regelui Mihai, precum şi bustul acestuia.

Primul care a scrist în această carte a fost rectorul universităţii Cosmin Popescu, care a declarat că aceasta va rămâne deschisă timp de trei zile pentru oricine doreşte să îşi aducă un ultimo omagiu faţă de cel care a fost, pentru puţin timp, Regele României Mihai I.

Universitatea de Științe Agricole din Timișoara a fost înființată prin decret regal. În anul 1945, Regele Mihai a promulgat Legea 617 privind înființarea Facultății de Agronomie în cadrul Politehnicii din Timișoara, de aceea universitatea şi poartă numele Majestăţii Sale

Distribuie acest articol Oficial Media
Share