Published On: sâm, Dec 19th, 2015

Drumul spre Mănăstirea Partos reabilitat

GRIND ADVENTURE

În sfârşit şi acest an se termină cu bine în Judeţul Timiş cu încheierea uneia dintre cele mai importante lucrări , care leagă satul de Banloc și implicit Sfânta Mănăstire Partoș și comunitatea localității Partoș de civilzație, prin asfaltarea drumului județean 595 B, care leagă satul de Banloc de rețeua de drumuri ale județului.
Acesta a fost reabilitat pe o lungime de 5,7 km, iar valoarea investiției este de 7,75 milioane de lei, lucrările au fost finalizate cu aproape 3 luni înainte de termen. Detalii sunt în nota de presă atașată.
„Aşa cum aţi auzit drumul are o utilitate deosebită. Aţi văzut ce a spus Mitropolitul Banatului că sfântul Ioan de la Partoş a slujit aici acum câteva sute de ani. Realizarea acestui drum are şi o semnificaţie religioasă pentru ceea ce înseamnă Timiş şi Banat.(…) Eu mă bucur că am reușit să facem acest drum şi sigur că vom fi foarte atenţi la ceea ce se va face în continuare şi vom reuşi să rezolvăm câteva probleme de suflet pentru ceea ce înseamnă Banat”, a declarat Titu Bojin, presedintele CJ Timis.
„Am avut bucuria astăzi de a participa la inaugurarea drumului care duce până la mănăstirea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, o mânăstire a cărei istorie se duce departe în negura de vremi, știm doar că pe la 1650 Sfântul Iosif, fostul mitropolit, s-a retras aici. Cred că este o binecuvântare a Sfantului, el s-a rugat la Dumnezeu ca să se facă această cărare, că să spun așa, asfaltată, pentru că mai mulți credincioșii iubitori de Dumnezeu, de neam și de țara să poată veni aici. De asemenea venind pe acest drum am constatat că suntem foarte aproape de graniță, numai 2,5 kilometri, iar dincolo de graniță sunt frații noștri români și am lasnat această idee astăzi și domnului primar și domnului președinte al Consiliului Județean să facem tot ce este posibil să întindem această mână caldă către frații noștri români din Serbia, iar acest drum va fi, zic eu, ca un balsam, care va vindeca o rană, pentru că cineva sfârtecat la un moment dat din trupul patriei române, și i-a despărțit pe români de o parte și de alta”, a declarat IPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului.
NOTĂ DE PREZENTARE
privind lucrarea: ‘‘Asfaltare DJ 595B Banloc – Partoș (Mănăstire), km 0+000 – 5+700”

Constructor: S.C. AGMA TIUCĂ CONSTRUCT S.R.L.
Beneficiar: Consiliul Judeţean Timiş – Direcția pentru Administrarea
Drumurilor și Podurilor Județene Timiș.
Proiectant: S.C. TRISKELE S.R.L.
Autorizaţie de construire nr. 5/29.05.2015.
Data începerii lucrării: 01.07.2015.
Data terminării lucrării: decembrie 2015.
Valoarea totală a lucrării – construcţii montaj: 7.750.629.91 lei (inclusiv TVA).
Finanţarea lucrării:
– din buget C.J. Timiș ………………………………. 6.566.190,65 lei;
– din fonduri guvern derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală 2014 -2016 …………………………………………….. 1.194.439,25 lei.
Elemente geometrice:

– lungime: 5,7 km;
– lățime platformă: 8,00 m;
– lățime parte carosabilă: 6,00 m;
– lățime acostamente: 0.75 m;
– lățime benzi de încadrare: 0,25 m.

Stejărel Ionescu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA