Published On: mar, Noi 17th, 2015

Elisabeta Lipă a primit avizul favorabil pentru funcția de ministru al Tineretului și Sportului

GRIND ADVENTURE

lipa

Elisabeta Lipă, propusă de premierul desemnat, Dacian Cioloș, ca ministru al Tineretului și Sportului, a primit, luni, aviz favorabil din partea comisiilor pentru învățământ, știință, tineret și sport ale Camerei Deputaților și Senatului.

Parlamentarii au avizat în unanimitate numirea Elisabetei Lipă.

”După 24 de ani de activitate sportivă, am o datorie de suflet să ajut sportul românesc și din această postură. Nu avem cum să facem schimbări spectaculoase, dar vom reevalua proiectele din tineret și sport, pentru că ele trebuie să aibă o finalitate unică. Suntem în anul calificărilor, un an foarte greu, iar, din păcate, pentru Jocurile Olimpice de la Rio avem doar 27 de sportivi calificați. Este un număr extrem de mic, ținând cont că în edițiile la care am participat eu eram peste 100 de sportivi și câteodată nu încăpeam în același avion. MTS va face eforturi pentru a califica un număr cât mai mare de sportivi. Eu personal voi face tot ce depinde de mine să ne prezentăm la Rio cu o delegație onorabilă. Voi continua proiectele fostului ministru, prietena mea Gabi Szabo, pentru că sportul nu are pauze, iar fiecare oprire de acest gen se vede în rezultatele sportivilor”, a declarat Elisabeta Lipă la audiere, conform realitatea.net.

 

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA