Ești prietenul prezentului sau fugi mereu în trecut sau în viitor? - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Ești prietenul prezentului sau fugi mereu în trecut sau în viitor?

Explicațiile expertului în mindfulness Dana Predu: Ești prietenul prezentului sau fugi mereu în trecut sau în viitor?
 
Ne dorim lucruri sau experienţe fantastice şi mintea noastră fuge către viitor păcălindu-ne că doar aceasta este soluţia pentru a fi fericiţi, pentru a ne simţi excelent. Mintea umană are tendinţa de a sta ancorată în trecut şi viitor, aduce întâmplări din aceste perioade. Prezentul pare străin minţii noastre sau se obţine cu eforturi mult prea mari.
În opinia expertului în mindfulness Dana Predu, atunci când devenim prietenul clipei prezente, ne vom simți fericiți și împliniți oriunde ne-am afla, iar dacă nu suntem împăcați cu prezentul, trecutul și viitorul sunt influențate la rândul lor de starea noastră actuală.
“Cu siguranţă cunoşti că timpul pierdut nu poate fi recuperat. Totuşi ne comportăm ca şi cum am putea recupera trecutul. Dacă eşti blocat de sentimentul de vină, soluţia benefică este să trăieşti intens în momentul prezent. Se întâmplă să trecem prin viaţă pe “pilot automat” cu o viteză fantastică şi cu direcţie sigură spre viitor. În felul acesta riscăm să fim victimele unei stări de tristeţe profundă dar pe care o mascăm cu fericire falsă, cu speranţe pentru viitor şi cu o absenţă a clipei prezente”, explică Dana Predu, autorul cărții „Minutul de mindfulness”.
Cum să procedăm atunci când lucrăm la proiecte viitoare? 
“Cu toţi avem în agendă evenimente care se vor desfăsura în viitor, activităţi care vor avea loc peste 3 luni de acum înainte sau proiecte împărţite pe etape. Corect, aşa este. Este constructiv să te concentrezi pentru proiectul viitor, să-ţi faci un plan împărţit pe perioade, dar ca să reuşim, este necesar să-i dăruim clipei prezente toată atenţia noastră, energia noastră. Rezultatele din viitoar sunt energiile folosite în prezent. Te îndemn să înveţi cu paşi mărunţi să renunţi la ataşamentul din trecut şi la teama pentru viitor. Leagă o prietenie strânsă cu ce se întâmplă acum în viaţa ta, clipa prezentă”, conchide expertul în mindfulness Dana Predu.
Dana Predu este trainer, formator și coach de mai mult de 10 ani, timp în care și-a urmat pasiunea și a început să studieze și să finalizeze cursuri acreditate de mindfulness. Începând cu 2016, a susținut sesiuni de mindfulness în diverse organizații pentru studenți, antreprenori și părinți. În ianuarie 2018, a obţinut Certificatul Internaţional de Mindfulness Coach, a lansat cursurile online de mindfulness pe www.danapredu.com şi a creat programele “Trăieşte viaţa acum” şi “Mindfulness în viaţa mea”. În luna martie a acestui an a lansat prima carte de buzunar de mindfulness „Minutul de mindfulness”.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share