: marți 20 octombrie 2015

Experţi ai Băncii Mondiale, la Deva!

Primarul Municipiului Deva, Petru Mărginean, este singurul primar din ţară care a solicitat asistenţă tehnică din partea Băncii Mondiale în vederea atragerii de fonduri europene nerambursabile, astfel că Deva a devenit singura municipalitate din ţară care beneficiază de asistenţă tehnică din partea Băncii Mondiale .
Pentru perioada 2015-2020, municipiul Deva are alocaţi 40 de milioane de euro pentru proiecte de regenerare şi mobilitate urbană, sumă ce poate fi suplimentată cu alte 50 de milioane de euro. Condiţia este ca proiectele depuse de municipalitate să fie declarate elegibile în faţa celor depuse de Timişoara, Arad sau Reşiţa. Finanţarea ar putea fi şi mai extinsă. Deva are şansa să atragă în următorii ani un total de 180 de milioane de euro pentru proiecte de modernizare care ar schimba cu totul faţa oraşului. Aici intervine suportul Băncii Mondiale, care ajută administraţia în prioritizarea investiţiilor, dar şi în alegerea proiectelor aflate pe lista de rezervă.
Proiectele de importanţă imediată vizează restaurarea incintei I a Cetăţii Deva, crearea unei legături între Cetate – Piaţa Stadion – Parcul Cetate – Centrul vechi – Piaţa Victoriei, cu modernizările care le implică, regenerare urbană a porţiunii Bd. Decebal (intersecţia cu bd. Iuliu Maniu) – Piaţa Arras – Piaţa Victoriei, reabilitarea urbană a zonei cuprinsă de la intrarea în Deva dinspre Sântuhalm până la Piaţa Arras, realizarea unei parcări subterane în zona Ulpia Shopping Center, extinderea şi modernizarea iluminatului public, crearea reţelei net city, inclusiv în cartierele noi ale Devei şi în localităţile aparţinătoare, amenajarea unui parc industrial pe str. Depozitelor, modernizarea şcolilor Andrei Şaguna, Andrei Mureşanu şi Regina Maria, eficietizarea energetică a 30 de blocuri de locuinţe, inclusiv modernizarea spaţiilor verzi din apropiere.

Stejărel Ionescu

Citeste si ...

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA
Babel Fast

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

STIL DE VIATA

Etichete

Related Post