: joi 10 iulie 2014

Falsa iertare, sindromul Stockholm și iluzia eliberării

Gazduire Web

La nici trei zile după ce a fost bătută de impresarul său, o cunoscuta cantareata a început să-şi schimbe atitudinea faţă de cel care a abuzat-o.  „L-am iertat, ştiu că îi pare rău …, a spus cântăreața. Unii ar putea considera gestul o naivitate, alții o virtute. Este posibil, însă, ca în spatele iertării să se ascundă grave abuzuri de ordin emoțional și un pericol mascat? Creștinii sunt și mai expuși posibilelor erori, în condițiile în care iertarea este considerată un etalon al vieții spirituale autentice.
Psihologul Cristina Zaharia consideră că artista suferă de un sindrom psihologic care o face să fie foarte ataşată de bărbatul care a bătut-o. „Comportamentul ei denotă că nu este la prima agresiune din partea lui. Ea manifestă sindromul Stockholm, care înseamnă că a ajuns să simpatizeze cu agresorul ei. Este o victimă şi trebuie tratată ca atare”, a declarat Zaharia, citată de Monitorul Expres.

Ce este acest sindrom și care pot fi efectele lui?
După câteva zile sub asediu, mai mulți suedezi, luați ostatici în urma unui jaf comis asupra unei bănci din Stockholm în 1973, au început să simpatizeze cu răpitorii, ajutându-i să scape de poliţie. Mai mult, unul dintre ostatici, o tânără casieră, chiar s-a căsătorit cu unul dintre agresori. Cazul petrecut în capitala suedeză a conferit numele acestui tip de deviere comportamentală. Conform sindromului Stockholm, victima trăiește un act de autoiluzionare: pentru a diminua inimaginabilul stres al situației, el începe să-l considere pe agresor prieten, crezând că va fi salvat și că supraviețuirea sa depinde de cea a răpitorului, menționează Revista Magazin.

Sindromul Stockholm și comunismul
Un caz celebru de atașament față de agresori a fost cel al filosofului Constantin Noica. Închis în închisorile comuniste, își însușise vinovăția și adoptase perspectiva torționarilor. Acest complex pare să fi lucrat în adâncime și să se fi prelungit și după eliberarea sa. Preocupările sale culturale „au căpătat o formă misionară, de o fervoare aproape mistică”, menționează ziarul Timpul.
Pot fi regăsite la Noica toate simptomele standard ale fenomenului: schimbarea viziunii proprii asupra lumii, în acord cu viziunea Securității, dar și sentimentul victimei că relația cu opresorul este nu doar acceptabilă, dar chiar necesară, transformând această relație într-o măsură a stimei de sine. Noica chiar a solicitat întâlniri cu ofiţerii care răspundeau de el, ca să i se explice la ce lucruri concrete se doreşte a fi folosit: „Eu nu v-am înţeles, dar mi-am dat seama că lucraţi pentru binele poporului român şi de aceea caut să înţeleg şi concepţia voastră despre lume”, a spus Noica, citat de Cotidianul.

Soțiile, atașate de soți agresori
S-a demonstrat științific că Sindromul Stockholm apare mai mult la femei. Acestea sunt conștiente că vor continua să fie abuzate, însă nu pleacă de lângă agresor. Apare atașamentul față de cei care le fac rău. Manipularea nu mai vine aici din partea celuilalt, ci din partea victimei, care încearcă sa se convingă singură că de fapt așa este corect să procedeze. Paradoxal, victimele sunt cele care se întreabă cu ce greşesc şi cum se pot îndrepta, în timp ce agresorii împrăştie acuze şi caută vinovaţi oriunde altundeva, dar nu în propria persoană.
Scenariul poate avea doar mici variaţii: violenţa verbală este urmată de una fizică, moderată, iar ulterior de bătăi crunte. Apoi se instalează liniştea, când agresorul îşi copleşeşte victima cu vorbe frumoase şi promisiuni, care îi întăresc femeii dependenţa şi speranţa. Nu după mult timp, însă, lucrurile o iau de la capăt, menționează și EVZ.

Percepții greșite în creștinism cu privire la oferirea iertării
Incapacitatea de a stabili granițe mentale, fizice, emoționale sau spirituale poate avea efecte deosebit de distructive. Multe simptome clinice din aria psihologiei, cum ar fi depresia, tulburările de anxietate, tulburările de alimentație, problemele de vinovăție, tensiunile maritale își au originea în conflicte legate de granițele personale, menționează psihologul Dr. John Townsend, în cartea Granițe în relații.
Atunci când victima nu reușește să se elibereze de partenerul abuzator, se instalează în timp un alt fenomen numit de către specialiști codependenţă. Pentru codependenţi, controlul este elementul central al fiecărui aspect al vieţii lor. În acest caz, persoana afectată este atât de captivată de celălalt, încât sentimentul identităţii personale – al sinelui – este grav diminuat, înăbuşit, aproape eliminat de personalitatea şi problemele celuilalt. O persoană de acest gen se poate afla „într-un ocean de codependență. Toți cei care o observă își dau seama ce se întâmplă, numai ea nu”, susține o echipă de specialiști în psihiatrie, în cartea Labirintul codependenței.

Autorii consideră că această atitudine de negare este alimentată mai ales în bisericile conservatoare, unde se insistă că este de datoria soțiilor să se supună soților și a copiilor să asculte de părinți. Partea problematică a acestei situații constă în faptul că persoanele care nu au reușit să iasă din cercul codependenței sunt afectate inclusiv în viața lor spirituală, ele încercând să câștige aprobarea divină prin tipare de gândire rigide, autoimpuse. Nu ar trebui să ne mire, spun autorii, să întâlnim persoane ce se pretind religioase, cu un real sacrificiu de sine, dar care nu iubesc. Pentru ele, găsirea lui Dumnezeu nu este o căutare plină de speranță, ci o luptă disperată.
În opinia specialiștilor, eliberarea nu poate veni decât ca urmare a ruperii cercului, în primul rând emoțional. În sens contrar, toată relația va fi construită pe baza unei iluzii. Este bine să te sacrifici și să te lepezi de tine însuți de dragul altora, nu de teamă.

sursa

OFICIAL MEDIA

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA