Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Festivalul inimilor la Timişoara

Aseară s-a dat startul la cea de-a XXVII ediţie a „Festivalului inimilor”, care se va desfăşura la Timişoara pe o perioadă de cinci zile, între 6-10 iulie. Evenimentele vor avea loc în Parcul Rozelor. Această nouă sărbătoare a folclorului va aduce în faţa publicului spectacole de pe tot mapamondul.

Sunt prezente ansambluri folclorice din 13 ţări, cu peste 1500 de artisti din Bulgaria, Chile, Columbia, Costa Rica, Serbia, Republica Moldova, Slovacia, Turcia, Uncraina Ungaria şi România, ce vor evolua într-un spectacol dedicat folclorului, tradiţiilor şi culturii mondiale.  Ţara noastră va fi prezentă pe scena din Parcul Rozelor, prin inermediul unor prestigiose colective artistice: “Drăgan Muntean” din Deva, “Mureșul” din Tg. Mureș, “Maria Tănase” din Craiova, „Ceata Junilor” din Sibiu, “Bihorul” din Oradea,  „Zarandul” din Arad, “Lugojana” din Lugoj, “Zestrea Gugulanilor” din Caransebeș, ”Izvorașul” din Buziaș, Ansamblul „Banatul”, Ansamblul „Timișul”, Ansamblul „Doina Timișului” și Ansamblul “Pusta Banatului” din Timișoara.

Nu vor lipsi nici formațiile naţionalităţilor conlocuitoare: „Eszterlanc”, “Bobita” și “Mladost” din Timișoara, „Edelweiss” din Deta și cele ale așezămintelor culturale: “Armenișana” din Armeniș, “Cununița” din Bănia, “Teregovana” și “Teregovița” din Teregova, jud. Caraş-Severin, ”Păstrătorii tradiției” din Pecica și “Păstrătorii tradițiilor” din Șicula, jud. Arad, “Ghiocelul” din Giroc şi “Szederinda” din Tormac, jud.Timiș.

Astăzi de la ora 18.30, la Catedrala Ortodoxă Mitropolitană, va avea loc depunerea unei coroane de flori la Monumentul Crucificării, în memoria eroilor Timișoarei, urmată de celebra Paradă a Portului Popular, care se va desfăşura pe traseul Catedrala Mitropolitană – Opera Naţională – Catedrala Mitropolitană – Parcul Rozelor.

Începând cu ora 19.30 în Parcul Rozelor, se va da startul muzicii și dansului folcloric internațional, după alocuțiunile  autorităților, iar spectacolul va fi susținut de ansamblurile: “Edelweiss” din Deta, „Ghiocelul” din Giroc, “Armenișana” din Armeniș, “Zestrea Gugulanilor” din Caransebeș, “Mladost” din Timișoara, Orchestra “Barbu Lăutaru” din Republica Moldova, Ansamblul „Doina Timișului” din Timișoara, “Przygoda” din Polonia, “Drăgan Muntean” din Deva, “Hasad” din Turcia, “Mureșul” din Tg.Mureș, ”Fundation Colombia Folklore” din Columbia.

Vineri, 8 iulie 2016, ora 19.30, în Parcul Rozelor, spectacolul va fi susținut de ansamblurile: „Cununița” din Bănia, ”Lugojana” din Lugoj, „Păstrătorii Tradiției” din Pecica,  “Păstrătorii Tradițiilor” din Șicula, „Zarandul” din Arad, Ansamblul „Banatul” din Timișoara,  “Hont” din Slovacia, „Ceata Junilor” din Sibiu, “Banda  Renacer” din Chile, Ansamblul „Timișul” din Timișoara, “Zarya” din Bulgaria, “Rey Curre” din Costa Rica, „Branislav Nušić” din Serbia.

Spectacolul dansurilor de pretutindeni  va continua și în cea de-a parta zi a Festivalului Inimilor în Parcul Rozelor, tot de la ora 19:30 și va fi oferit de către ansamblurile: „Timișul”, secţiunea tineret, „Cununița” din Bănia, „Kud Majdanpek” din Serbia, „Teregovana” și „Teregovița” – Teregova, “Eszterlanc” și “Bobita” din Timișoara, “Szederinda” din Tormac, “Szeged Tancegyuttes” din Ungaria, “Gorgany” din Ucraina, “Banda  Renacer” din Chile, “Zarya” din Bulgaria, “Hont” din Slovacia, “Fundation Colombia Folklore” din Columbia, „Branislav Nušić”  din Serbia, “Przygoda” din Polonia, “Hasad” din Turcia, “Rey Curre” din Costa Rica.

Ultima zi a festivalului, duminică, 10 iulie, va aduce dans, muzică şi porturi tradiționale atât dimineața, de la ora 11.00, la Muzeul Satului Bănățean cât și seara de la 19.30, în Parcul Rozelor. Ansamblurile participante la cea de-a XXVII – a ediție a Festivalului Inimilor vor oferi un regal folcloric în închiderea festivalului.

Stejărel Ionescu

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share