Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

FESTIVALUL NAȚIONAL DE INTERPRETARE A ROMANȚEI „CRIZANTEMA DE AUR” – TÂRGOVIȘTE 22-24 OCTOMBRIE 2015

 

afis artistic crizantema 2015Festivalul Național de Interpretare a Romanței „Crizantema de Aur”, ajuns în acest an la cea de-a patruzeci și opta ediție, va avea loc la Târgoviște între 22 și 24 octombrie a.c., la Teatrul „Tony Bulandra”.

Evenimentul este organizat de Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița. Este cel de-al doilea an consecutiv în care Teatrul „Tony Bulandra” găzduiește festivalul muzical cel mai longeviv din România și una dintre mărcile de onoare ale Târgoviștei.

În acest an, festivalul va avea o secțiune-concurs de interpretare, care se va desfășura în primele două zile, urmată apoi în fiecare seară de recitaluri susținute de personalități marcante ale scenei muzicale românești.

Concurenții la secțiunea Interpretare sunt tot atât de numeroși ca în fiecare an și vin din toate colțurile țării, precum și din Republica Moldova, în urma unor preselecții organizate la Baia Mare, Cluj-Napoca, București și Târgoviște. Membrii juriului sunt: Voicu Enăchescu (președintele juriului, dirijor), Matilda Pascal Cojocărița (interpretă), Florin Georgescu (tenor), Daniela Vlădescu (soprană), Jolt Kerestely (compozitor și dirijor), Florentina Satmari (realizator programe TV), Leonid Gorceac (muzicolog), Adriana Mihai (redactor muzical la Radio România) și Mihail Vlădăreanu (dirijorul Coralei Catedralei Mitropolitane din Târgoviște și cadru didactic universitar la Universitatea „Valahia” din Târgoviște).

Prezentatorii secțiunii Interpretare vor fi actorii Miruna Ionescu și Silviu Biriș, iar orchestra „Romanticii”, dirijată de Dan Ardelean va acompania concurenții.

Festivalul „Crizantema de Aur” va avea în acest an recitaluri de excepție, susținute de: Tatiana Jacot (câștigătoarea trofeului „Crizantema de Aur” în anul 2014), Domnica Dologa (câștigătoarea trofeului „Crizantema de Aur” în anul 1998), Ina Cristea și Bogdan Hrestic (laureați ai Festivalului „Crizantema de Aur”), Nicolae Furdui Iancu, Maria Buză cu Taraful George Pătrașcu, Mioara Manea Arvunescu, violonistul Valentin Albeșteanu acompaniat de pianistul Valentin Cucu, precum și duo-ul Carmen Rădulescu și Florin Georgescu. În seara de 24 octombrie, după decernarea premiilor, vor susține recitaluri în concertul de gală Alina Mavrodin Vasiliu, Daniela Vlădescu, Silviu Biriș împreună cu Miruna Ionescu, precum și Matilda Pascal Cojocărița. Toate recitalurile vor fi acompaniate de orchestra „Dor românesc” condusă de Ștefan Cigu și vor fi prezentate de Octavian Ursulescu. În fiecare seară, în foaierul Teatrului „Tony Bulandra”, vor avea loc evenimente editoriale și muzicale excepționale, al căror amfitrion va fi, de asemenea, Octavian Ursulescu: lansarea monografiei „Istoria Crizantemei de Aur” – autor Teodor Vasiliu, lansarea cărții și a CD-urilor compozitorului Jolt Kerestely, precum și lansarea CD-urilor îndrăgitelor artiste Matilda Pascal Cojocărița și Daniela Vlădescu.

Festivalul Național de Interpretare a Romanței pășește așadar, neabătut, pe calea pe care a început-o acum aproape o jumătate de veac. Susținută de mari nume ale muzicii românești, hrănită de pasiunea interpreților și de publicul mereu fidel, „Crizantema de Aur” vă așteaptă la Teatrul Tony Bulandra, în perioada 22-24 octombrie a.c. la fel de emoționantă și de fascinantă ca întotdeauna.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share