Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU, Ediţia a 26-a

Timp de zece zile, în perioada 21 – 30 octombrie, Bucureştiul devine o capitală europeană a teatrului, iar Mercedes-Benz este maşina oficială a Festivalului Naţional de Teatru.

 Festivalul Naţional de Teatru aduce aici nu numai cele mai semnificative spectacole din ţară, nu numai cei mai importanţi creatori români, dar şi vedete ale teatrului şi dansului european. Legende vii, creatori de elită, simboluri ale creaţiei teatrale şi coregrafice europene din ultimele decenii vor veni, unii pentru prima dată, în România. Iar spectacolele lor, care au cucerit marile capitale, pot fi urmărite în această ediţie a Festivalului.

Pentru ei, creatorii, pentru publicul care este invitat să se simtă altfel în această perioadă, pentru noi toţi, care ieşim dintr-un timp al normalităţii cotidiene, FNT vine şi cu una dintre cele mai frumoase, cunoscute şi apreciate maşini din lume: Mercedes-Benz, cea care este maşina oficială a Festivalului .

Cu o puternică tradiţie marcată de rigoarea germană, dar şi cu o istorie încărcată de vise, de creaţie, de impulsionări pentru o tehnologie din ce în ce mai avansată, Mercedes-Benz scrie pagini din istoria automobilului sub frontispiciul stelei sale călăuzitoare.

Simbol al eleganţei şi calităţii şi unul dintre cele mai puternice branduri de maşini din întreaga lume, Mercedes-Benz continuă să inoveze, sub semnul pasiunii şi perfecţiunii. „În căutarea firească a excelenţei” reprezintă şi un ghid, dar şi un drum al asocierii Mercedes-Benz cu evenimente notabile din România, Festivalul Naţional de Teatru fiind înscris în acest portofoliu în ultimii trei ani.

În următoarele zile pot fi întâlnite prin oraş maşinile Mercedes-Benz inscripţionate cu semnul FNT, purtând invitaţii şi artiştii la repetiţii, la spectacole, la interviuri. Ca într-o adevărată capitală europeană a teatrului!

 

Stejarel Ionescu

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share