Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

FESTIVALUL PRIMAVARA ALBASTRA A IMPLINIT 50 DE ANI

În perioada 4-6 iunie, în orașul Pucioasa se desfășoară Festivalul Național de Cultură și Literatură “Primavara albastră”.  Concursul de creație literară este un eveniment cu tradiție în Pucioasa, ajungând la ediția a XI-a, din seria a II-a. Acesta a fost deschis în data de 4 iunie și se va desfașura până vineri, 6 iunie, când va avea loc decernarea premiilor. Festivalul-concurs va fi găzduit de Centrul Cultural ”Ioan Alexandru Brătescu Voinești”.
La deschiderea oficială a ediției jubiliare au fost prezenți invitați de seamă în domeniul literaturii, de la Societatea Scriitorilor Târgovișteni, Biblioteca Județeană ”I.H.Radulescu”, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” și Biblioteca Orășenească ”Gh. N. Costescu” din Pucioasa. Lucrările vor fi jurizate în funcție de secțiunile: poezie, proză scurtă, teatru scurt, eseu și jurnalism.
    Cele peste 70 de lucrări înscrise la concurs vor fi jurizate de adevărați specialiști în domeniu, precum: Tudor Cristea, Mihai Stan, Dan Gâju, Agnes Erich, Victor Petrescu, George Coandă și Luminița Gogioiu. 
Pe parcursul celor trei zile de festival-concurs de cultură și literatură se vor desfășura mai multe momente artistice, realizate de elevii pucioseni, un itinerar turistic cultural prin comuna Bezdead, intalniri cu scriitori si dezbateri litarare. La festivitatea de deschidere a Primăverii Albastre au fost vernisate și expoziții de pictură și de carte, de la editura Bibliotheca. Volumele sunt expuse spre vînzare pe toata perioada festivalului, la Centrul Cultural ”Ioan Alexandru Brătescu Voinești”.
Președintele festivalului, prof. dr. George Coandă, a declarat că acest Festival de Creație Literară a devenit ”un simbol, o stemă culturală a orașului Pucioasa”, prin continuitatea sa.
La festivitatea de decernare a premiilor, ce va avea loc vineri, 6 iunie, va fi prezentă și cunoscuta actriță Maia Morgentern.

 Maria Popescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share