Published On: mie, iul. 18th, 2018

Finalizarea lucrărilor de modernizare a Parcului Alpinet

Cu o suprafaţă de peste 2 hectare, Parcul Alpinet face parte din suita de parcuri tinere, amenajate în secolul XX pe malurile Begăi. Prima amenajare ca parc a fost menționată în anul 1930. Terenul cu multe denivelări s-a pretat la realizarea a numeroase terase cu ziduri de piatră, sugerând un peisaj alpin, de unde şi denumirea. Lucrările de modernizare au început în toamna anului 2017 şi au constat în:

– refacerea aleilor existente cu pavele, iar cele accidental carosabile au fost asfaltate;

– instalarea unui sistem de irigare computerizat cu senzor de ploaie;

– refacerea lacului de la colțul japonez și a râului de munte;

– refacerea jardinierelor din piatră;  refacerea pergolelor;

– plantarea a peste 60 de arbori şi peste 230 arbuşti,  în principal răşinoşi pentru menținerea specificului peisagistic de zonă alpină; crearea peluzelor cu gazon brazdă;

– montarea a 100 de dale fotovoltaice roșii și verzi. Deoarece parcul are asigurată iluminarea generală pe ambele lungimi au fost amplasate în interior exclusiv corpuri de iluminat fotovoltaice tip dale îngropate.

– montarea a 34 bănci și 32 coșuri de gunoi.

Executant: SC LOVRINTIM SRL – lider de asociere și SC ROGERA SRL. Valoare: 1, 2 milioane de lei (mai exact 1.179.709,92 lei) la care se adaugă TVA.

În plus, SDM a făcut reparaţii şi lărgirea drumului pe Spl. T. Vladimirescu şi a amenajat 50 de noi locuri de parcare.

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It