Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Fondul mutual comun, o asigurare pentru fermieri

Presedintele Bancii Mondiale pentru Agricultori in Romania a facut o vizita in judetul Dambovita, unde s-a intalnit cu zeci de fermieri pentru a le prezenta avantajele inscrierii la fondul mutual. Prin adeziunea la acesta, agricultorii pot beneficia de anumite compensatii in cazul producerii unor dezastre naturale, care le pot distruge culturile sau pot afecta animalele. Intalnirea a fost gazduita de sala mare a Prefecturii Dambovita.

Pentru ca detine si functia de presedinte al Federatiei Nationale PRO AGRO, Alexandru Jurconi incearca sa ii atraga pe fermieri catre un fond comun, in vederea mutualizarii riscurilor agricole si acordarii de compensatii financiare acelora care au suferit pierderi de venit provocate de boli ale animalelor si/sau plantelor sau de un incident de mediu. Astfel, in circuitul inceput de doua luni, prin toate judetele, in scopul formarii unui fond mutual comun, se regaseste si Dambovita. Intalnindu-se cu zeci de fermieri la Prefectura, Alex Jurconi a explicat de ce este benefica aderarea la PRO AGRO:

“Am luat la pas fiecare localitate importanta unde consideram ca putem crea un centru mutual regional PRO AGRO. (…) Niste oameni din Europa s-au gandit asa: eu, contribuabil european, iti dau tie, agricultorule, bani, subventie, pentru ca tu sa poti produce la preturi competitive la noi, in Europa, in tara noastra mare. Eu, contribuitorul european danez, olandez, lituanian, roman… vreau sa fiu sigur ca in orice circumstante de piata, meteorologice sau in cazul unei molime, tu imi vei da mie marfa europeana, nu braziliana, nu americana, nu chineza! Pentru asta eu te platesc, iti dau subventie.”

Inscrierea in Fondul Mutual devine o optiune inevitabila pentru fermieri, intrucat riscurile acoperite sunt complementare celor de la societatile de asigurari, oferind o rata de despagubire de 97%. Conform legislatiei in vigoare, Fondul Mutual PRO AGRO se organizeaza in sectiunea comuna si sectiuni specializate. Apartenenta la o anumita sectiune specializata presupune, in mod implicit, si aderarea la sectiunea comuna. Sectiunea comuna asigura producatorii agricoli impotriva incidentelor de mediu si alti factori naturali, in timp ce sectiunile specializate gestioneaza riscurile de boli ale plantelor si animalelor.

Indiferent de suprafata pe care o detin, sunt incurajate si persoanele fizice sa adere la acest fond mutual.

Pentru plata oricaror compensatii financiare, Fondul Mutual PRO AGRO va beneficia de o co-finantare de 65% de la fondurile publice (75% din fonduri europene si 25%de la bugetul national). Inainte de a se lasa convinsi sa adere la fondul mutual, dambovitenii si-au prezentat problemele si au pus mai multe intrebari.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share