: vineri 15 ianuarie 2016

Gabriel Liiceanu: „Așa cum într-o țară străină limba te exclude din comunitatea celorlați, limba vorbită la tine acasă e cea care te include…”

Gabriel-Liiceanu

„Înseamnă atunci că, dacă pocești limba, toate regulile pe care se înalță societatea vor fi nesocotite pe modelul limbii schilodite. Reflexul rigorii va fi izgonit din suflete și toate convențiile ulterioare ale vieții vor intra pe făgașul lui „merge și așa”. Ne vom închina la idolii aproximației.”, scrie Gabriel Liiceanu despre limba romana de astazi.

În atmosfera de liniște a acestor zile, recitind Caietele lui Cioran, am dat peste un loc în care e evocată o vorbă a lui Platon: „Socrate către Criton înainte de a muri: «Reaua folosire a cuvintelor nu este numai o greșeală de limbă, ci și un chip de a face rău sufletelor ».” Dar de ce, m-am întrebat, insultată, gramatica ne poate handicapa pe toți? Un prim răspuns care mi-a apărut în minte ar fi: pentru că de la ea ne vin primele reguli pe care le primim în viață. Prin ea domesticim animalul din noi care intră în lume împachetat în țipete, scâncete și onomatopee. Limba e prima con-venție pe care copilul o învață, primul nostru mod de „a veni laolaltă cu ceilalți”. Primii pași în educație se fac prin corectarea greșelilor de limbă. Doar învățând limba, copilul este adus la numitorul comun al umanității. El intră în lume în numele limbii pe care a învățat să o vorbească și iese din lume lăsând în urmă amprenta limbii pe care a vorbit-o. (Gabriel Liiceanu)

„Așa cum într-o țară străină limba te exclude din comunitatea celorlați, limba vorbită la tine acasă e cea care te include, te integrează și te face egalul celorlalți. Ea e marea „trăsură de unire” a societății.”, mai spune, Gabriel Liiceanu pentru Contributors.ro, in articolul Câteva gânduri despre limba română de astăzi.

Continua lectura pe site-ul publicatiei…

RTEmagicC_4-5-captura-gadea.jpg

limba romana

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA
Babel Fast

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

STIL DE VIATA

Etichete

Related Post