Published On: lun, Dec 14th, 2015

Gala Excelenţei Bănăţene

GRIND ADVENTURE

Premieri, Gale, Excelenţă . Cea de-a doua ediție a Galei Excelenței Bănățene, eveniment de anvergură cu premierea personalităților lumii academice din Banat, din domeniile științele naturii, sociale, inginerești, umaniste, biologice, agronomice și implicare civică.
Au fost acordate şi distincții pentru organizații cu rezultate deosebite în educație și sport. Organizatorii au fost Academia Română – filiala Timișoara, universitățile de stat din Timișoara și Marea Lojă Națională din România.
Faţă de ediția precedentă când premiile s-a acordat doar la nivelul județului Timiș și a municipiului Timișoara, la ediția din acest an au fost cuprins pe lângă județul Timiș, şi județele Arad, Caraș Severin și Hunedoara. Mai mult, unul dintre premii a mers mai dincolo de granițele României, în spațiul Banatului istoric, acesta fiind acordat profesorului român Costa Roşu, publicist, reputat om de cultură, directorul onorific al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina.
Universitatea de Vest din Timișoara, s-a implicat foarte mult în desfășurarea evenimentului, având în vedere experiența pe care o are în viața socio-culturală a comunității și specialiștii săi, nume marcante în domeniile vizate de Gală. „Anul acesta am extins foarte mult zona asupra căreia ne-am aplecat atenția, astfel că am trecut și dincolo de graniță, în zona Banatului istoric. Avem deosebit de multe personalități care merită distinse pentru activitatea lor, astfel că vom încerca să continuăm tradiția acestei gale și să aducem lângă noi cât mai mulți actori din regiune. Așa cum spuneam și în cadrul Galei Premiilor Universității de Vest din Timișoara, desfășurată zilele trecute, o societate care își cunoaște valorile, are viitorul asigurat. Dacă prețuim performanța, reușim să clădim pentru generații întregi, nu doar pentru astăzi sau mâine”, declară rectorul Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Pirtea..
Lista premianților Galei Excelenței Bănățene 2015:

– Dr. ing. Robert Ianoș – Premiul „Traian Lalescu” pentru „Matematică și Științele Naturii”
(Universitatea Politehnica Timișoara)
– Prof. univ. dr. ing. Radu-Emil Precup – Premiul „Traian Vuia” pentru „Științe Inginerești”
(Universitatea Politehnica Timișoara)
– Dr. Romulus Bogdan Timar – Premiul „Pius Brânzeu” pentru „Științe Biologice și Biomedicale” (Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara)
– Prof. univ. dr. ing. Teodor-Ioan Trașcă – Premiul „Gheorghe Ionescu Șișești” pentru „Științe Agronomice și Medicină Veterinară” (Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara)
– Prof. univ. dr. Bogdan Dima – Premiul „Cornel Olariu” pentru „Științe Sociale și Economice”
(Universitatea de Vest din Timișoara)
– Prof. univ. dr. Mircea Mihăieș – Premiul „Eugen Todoran” pentru „Științe Umaniste și Arte”
(Universitatea de Vest din Timișoara)
– Colegiul Național Sportiv „Cetate”-Deva – Premiul „Ioan Drâmbă” pentru „Performanțe deosebite în sport” (Județul Hunedoara)
– Colegiul Național „Moise Nicoară”-Arad – Premiul „Coriolan Brediceanu” pentru „Performanțe Deosebite în Educație” (Județul Arad)
– Prof. Costa Roșu – Premiul pentru „Implicare Civică, Socială și de Promovare a Imaginii Banatului” (Membru de onoare din străinătate al Academiei Române)
– Organizația „Salvați Copiii”-Filiala Timiș – Premiul „Solidaritatea – Gheorghe Ciobanu” pentru „Activități Caritabile” (Județul Timiș)
Premiile au constat în trofee și cecuri de câte 10.000 de lei fiecare, fondurile necesare fiind colectate din contribuțiile invitaților, prin sponsorizări, dar și printr-o licitație desfășurată în cadrul evenimentului.
La eveniment au luat parte reprezentanți ai administrației și ai mediului socio-cultural bănățean, fiind marcat cu prezența de către președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, președintele Consiliul Județean Arad, Adrian Ţolea, primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Caransebeș, Marcel Vela, inspector general-IȘJ Hunedoara, Maria Ștefanie, inspector general-IȘJ Timiș, Aura Danielescu și rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, președinte al Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. dr. Sorin Câmpeanu.
Stejărel Ionescu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos