Published On: sâm, sept. 9th, 2017

Grădinile Internaționale ale Târgoviștei- Să o votăm pe cea mai frumoasă!

Am avut prilejul în această dimineață să participăm la deschiderea primei ediții a Festivalului Concurs „Grădinile Internaționale ale Târgoviștei”, eveniment care face parte din programul Zilelor Cetății Târgoviște. Am apreciat și am venit cu deschidere către această inițiativă care implică natura și punerea ei în valoare. Târgoviștenii vor putea admira și după finalizarea festivalului grădinile amenajate, fapt care aduce un plus pentru frumusețea Parcului Chindia. Vizitatorii sunt invitați să voteze grădina preferată.

Alice- Maria Stana, șef Birou Protejarea Patrimoniului Cultural si Dezvoltare Turistica de la Direcția Managementul Proiectelor:


Deși conferința de presă a fost anunțată doar în programul complet al evenimentelor din întreaga săptămână, ne-am fi așteptat ca cineva din conducerea primăriei să fie prezent la deschiderea primei ediții a festivalului. Să nu uităm că mâine se vor desemna câștigătorii pentru cea mai frumoasă grădină și o bună promovare ar fi adus târgoviștenii aproape de munca pe care acești oameni au depus-o și de festivalul în sine care se dorește a fi probabil și longeviv. Dar nu ne pasă..nu atât de mult ca acolo unde se fac băi de mulțime, de oameni care ne văd, ne aplaudă și poate ne mai și votează.

Primăria Municipiului Târgoviște este organizatorul evenimentului care se desfășoară în perioada 8-10 septembrie 2017. ”Grădinile Internaționale ale Târgoviștei ” este un festival inspirat din vechile Grădini ale Palatului Domnesc, care au fost amenajate pentru prima dată de voievodul Petru Cercel în anul 1584.

Participă delegații invitate atât din țară, cât și din Italia. Iar concursul își propune să aducă în atenție lumea încântătoare a artei amenajării grădinilor dar și teme precum compoziția spațiului, elemente de mediu, formă, culoare, textură, unitate, noțiuni de horticultură, participantii amenajând câte o gradină specifică țării lor.

Grădinile Internaționale ale Târgoviștei

Programul de mâine, DUMINICA 10 SEPTEMBRIE 2017 va cuprinde următoarele:

9.00 – 14.00 – Participantii isi vor prezenta gradinile realizate in cadrul festivalului,
timp in care vizitatorii sunt rugati sa voteze gradina preferata;
12.30 -14.30 – Simpozion ” Gradinile medievale ale Targovistei: punte spre viitor”
Locație – Muzeul de Istorie, sala Auditorium;
Invitați: profesori, oameni de cultură, arhitecți, oficialități locale;
(pauza de cafea ora 13.45 ) ;
15.00 – Desemnarea căștigătorilor – Festivitatea de premiere – Parcul Chindia;
16.00 – Inchiderea evenimentului.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

Info Targoviste Complex


YouTube Oficial Media

Pin It