Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Hai să strângem fânul! – (Hey, let’s make Hay!)

Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș, alături de Primăria Comunei Margina și Centrul Turistic Margina  au extins proiectul Mic dejun la Margina cu o nouă componentă. Sub denumirea Hai să strângem fânul!, această  etapă  a proiectului care promovează turismul rural în județul Timiș va oferi o serie incitantă de experiențe turiștilor, oferind mai ales avantajul extinderii sale și pe timpul iernii, în extrasezon.

Mai precis, turiștii interesați să petreacă o zi/o dimineață/o după-amiază în gospodăria unui sătean pentru a afla cum trăiesc și muncesc bănățenii, vor putea să deruleze alături de proprietarii unei gospodării activități specifice. Astfel, vor putea să hrăneacă animalele, să ia micul dejun, să meargă la cosit sau săpat pe răcoare – dimineața la 5 -, apoi să participe la pregătirea prânzului și la odihna de după masă, la activități precum adunatul sau împrăștiatul fânului, la hrănirea păsărilor din curte și la pregătirea cinei.

Iarna, activitățile pe care le vor putea desfășura alături de gospodarii din Margina cuprind tăiatul lemnelor și căratul lor în casă, deszăpezitul și căratul fânului din “clanie” (căpiță) în șură. Pentru început, această zi se va petrece în gospodăria lui badea Ion Popa.

Mai mult, tot din acest an, datorită numărului mare de grupuri de copii care vin din școlile timișene să viziteze Margina, reprezentanții IC au decis să ofere acestora posibilitatea de a vizita un țarc cu animale domestice, pe care copiii să le poată atinge și despre care să afla mai multe informații, interacționând cu ele.

Tot din această vară, se vor putea efectua plimbări cu căruța până în județul Hunedoara , cu plecare din Costeiu de Sus spre biserica de lemn din Cosevita-Timis, iar la finalul ieșirii vor putea fi organizate foc de tabără pe dealurile Costeiului de Sus și o degustare de produse traditionale. Această variantă se adresează grupurilor până în 6 persoane pentru că sunt disponibile doar două căruțe cu câte un cal fiecare.

Toți cei interesați de aceste activități pot să facă programări prin intermediul Centrului Turistic Margina  (tel. 0723124952, ghid Damaris Sivu, infocentrumargina@yahoo.com )

Mic dejun la Margina a fost lansat în primăvara anului 2017 și presupune organizarea unor excursii de aproximativ 4-5 ore pe un traseu parcurs în căruțe trase de cai, traseu care cuprinde o serie de opriri și activități la o parte dintre obiectivele turistice ale zonei și servirea unei mese tradiționale în zonă. În cele șase luni de derulare a proiectului în 2017, un număr de aproape 600 de turiști au vizitat Margina și împrejurimile din județul Timiș.

Anul acesta, de la începutul sezonului, un număr de în medie 300 de turiști vizitează Margina și împrejurimile.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share