Published On: lun, apr. 22nd, 2019

Haos şi debandadă în transportul public timişorean

Ne îndreptăm cu paşii melcului spre UE. Încercăm să mai facem câte ceva şi prin Timişoara, să mai îmbunătăţim viaţa bănăţanului, cu maldăre de gunoaie pe la colţuri de stradă, cu boschetari care put, prin mijloacele de transport. Apropo de mijloacele de transport din Timişoara. În ultimul timp au apărut câteva tramveiaşe noi, după standarde UE, încercându-se a se face cât de cât un transport civilizat.Călătorii însă refuză să trăiască civilizat. Dar ce să ne mai plângem de ei când însăşi STPT, este în haosul debandadei. Conducătorii auto sau vatmani iau banii de pomană, refuzând să îşi facă treaba. Poliţia transporturilor lipseşte. Câte un controlor mai apare şi îşi dă aere de vedetă cu anumiţi călători (că nu şi-ar fi compostat biletul, cu toate că multe compostoare nu merg N.R). În tramvaie cu toate că pe uşi dar şi în interior e afişat clar, cu ce ai dreptul să urci, şi cu ce nu, ceea ce pe vatmani nu îi interesează, cică nu e treaba lor, ei stau doar la manetă. Nu îi interesează nici dacă se bat în tramvaie, daca se ceartă, dacă se ascultă muzică la maxim, nici dacă urcă boschetari care put, şi nici dacă întârzie tramvaiele faţă de grafic,…. Dar care e treaba lor??? Să i-a banii de pomană. ALO STPT, TREABA VOASTRĂ CARE E? POSIBIL SĂ CAM FIŢI ÎN PLUS. POATE ÎI INTERESEAZĂ PE ALŢII SĂ FACĂ TREABA VOASTRĂ, CU MAI MULTĂ CONŞTIINCIOZITATE.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pin It