: joi 05 ianuarie 2017

Ideile tale pentru Timişoara!

OFICIAL MEDIA

Umaniştii încep anul în forţă – PPU-sl Timişoara dă startul acţiunilor civice, chiar din debutul anului 2017. Decişi să demonstreze că sunt oameni de cuvânt, cu proiecte şi idei pentru urbe, implicaţi în problemele timişorenilor şi nu numai, umaniştii au anunţat primul proiect de impact, destinat tuturor celor care mizează pe o schimbare reală şi rapidă a oraşului.

Astfel, din această lună, PPU-sl aşteaptă propunerile voastre, în cadrul concursului Ideile tale pentru Timişoara!, proiect derulat sub titulatura generică Mândri că trăim aici!

“Am lansat acest concurs pentru că dorim să avem un oraş în care cetăţenii trebuie să fie ascultaţi. Ne propunem să strângem propuneri pentru dezvoltarea Timişoarei, pentru că PPU-sl consideră că şi timişorenii trebuie să aibă un cuvânt de spus în ceea ce priveşte dezvoltarea oraşului lor, pentru că dorim să avem un oraş modern, curat, care să atragă cât mai mulţi investitori şi turişti, un oraş în care fiecare timişorean să aibă un trai mai bun”, se arată în propunerea făcută de umanişti.

Maria Grapini – lider national al PPU-sl – s-a declarat bucuroasă de ideea filialei pe care o conduce şi de implicarea membrilor din Timişoara dar şi din întreg judeţul.

“Îi felicit pe colegii mei, au venit, încă de la finele lunii decembrie, cu propuneri de acţiuni, mi le-au trimis, le-am şi discutat cu unii dintre ei, mă bucur că sunt atât de activi!“,  a spus Grapini.

Toate propunerile şi iniţiativele primite de la cetăţeni, pe tema Concursului Ideile tale pentru Timişoara, vor fi prezentate şi promovate pe site-ul www.ppu-timis.org, iar la sfârşitul fiecărei luni cele mai bune proiecte vor fi premiate în baza voturilor acordate de către timişoreni.

Înscrierile se fac online sau direct, la sediul PPU-sl Timiş, din strada Barbu Iscovescu, nr.2, etaj 2.

 

Citeste si ...

OFICIAL MEDIA

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

ULTIMELE STIRI OFICIAL MEDIA

METEO: COD GALBEN in intervalul 19-21 ianuarie. Care sunt judetele afectate

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru METEO: COD GALBEN in intervalul 19-21 ianuarie. Care sunt judetele afectate

Pentru a doua zi s-a ieşit în stradă

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Pentru a doua zi s-a ieşit în stradă

Oficiu Poștal Business la Timişoara

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Oficiu Poștal Business la Timişoara

S-a modificat circulatia pe drumurile publice- Afla noutatile!

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru S-a modificat circulatia pe drumurile publice- Afla noutatile!

Volei. Eşec neaşteptat în semifinalele Cupei României

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Volei. Eşec neaşteptat în semifinalele Cupei României

Guvernul a decis că 23 ianuarie e zi liberă pentru bugetari

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Guvernul a decis că 23 ianuarie e zi liberă pentru bugetari

Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița: Programul de lucru in data de 23 ianuarie

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Serviciul Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dâmbovița: Programul de lucru in data de 23 ianuarie

Calendarul zilei de 19 ianuarie. NASA lansează prima sondă spre Pluto

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Calendarul zilei de 19 ianuarie. NASA lansează prima sondă spre Pluto

Prognoza METEO pentru 19, 20 şi 21 ianuarie

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Prognoza METEO pentru 19, 20 şi 21 ianuarie

Horoscop pentru joi, 19 ianuarie 2017. Berbecii pot iesi din relatii mai vechi

ianuarie 19, 2017, Comentariile sunt închise pentru Horoscop pentru joi, 19 ianuarie 2017. Berbecii pot iesi din relatii mai vechi

Parchetul General- Modificarea textului privind infracțiunea de conflict de interese echivalează în practică cu dezincrimnarea acestei infracțiuni.

ianuarie 18, 2017, Comentariile sunt închise pentru Parchetul General- Modificarea textului privind infracțiunea de conflict de interese echivalează în practică cu dezincrimnarea acestei infracțiuni.

FC Aninoasa a reluat pregătirea

ianuarie 18, 2017, Comentariile sunt închise pentru FC Aninoasa a reluat pregătirea

Teatrul Tony Bulandra din Targoviste pregătește două producții cu artiști de peste hotare

ianuarie 18, 2017, Comentariile sunt închise pentru Teatrul Tony Bulandra din Targoviste pregătește două producții cu artiști de peste hotare

Legea grațierii a scos lumea în stradă: 7000 de persoane protestează în Bucureşti

ianuarie 18, 2017, Comentariile sunt închise pentru Legea grațierii a scos lumea în stradă: 7000 de persoane protestează în Bucureşti

De la 1 februarie mai putine taxe pentru ELIBERAREA PASAPORTULUI

ianuarie 18, 2017, Comentariile sunt închise pentru De la 1 februarie mai putine taxe pentru ELIBERAREA PASAPORTULUI

COPYRIGHT

Colectivul redactional, conducerea ziarului OFICIAL MEDIA, precum si cea a GRUPULUI MEDIA SINGUR, nu isi asuma responsabilitatea pentru materialele publicistice care nu respecta legea copyright-ului.
Autorul unui articol dat publicitatii, are obligatia sa respecte legea dreptului de autor si raspunde juridic in cazul incalcarii acesteia.
Supervizarea din partea echipei Oficial Media se desfasoara doar pe zona de corectura ortografica.

Director OFICIAL MEDIA,
Cristi Iordache