Published On: lun, iun. 3rd, 2019

Împreună prin EUROPA

 

Sâmbată 2 iunie a.c.  la Cinematograful Luceafărul din municipiul Lupeni a fost vernisată expoziția intitulată  ””Împreună prin Europa”, realizată de tânărul  și talentatul Sergiu Vințan.

În expoziția sa, tănărul fotograf  ne prezintă câteva instantanee  relizate după cele mai noi tehnici din domeniu și surprinse în diverse orașe europene precum: Viena (Austria), Dresda (Germania), Krumlov (Cehia) sau Sibiu (România), care ne fac să înțelegem că, ”privită dincolo de aspectul economic sau social, Europa este acum casa noastră comună pe care o putem descoperi în fiecare colț al acesteia”.

Prin însăși alăturarea unor imagini care surprind locuri din mari metropole europene și orașe frumoase din România sau care prezintă preocupări ale oamenilor din Elveția și Austria, ori cele ale sătenilor din zonele rurale ale Văii Jiului, Sergiu Vințan ne arată că Europa este la fel de prezentă în Alpi sau în Carpați, sau în  celebra stațiune austriacă Isghl, la fel  cum este și în Parâng sau Retezat, la Straja sau la Pasul Vîlcan. ”Chiar dacă nu am ajuns  încă la vârsta necesară pentru a-mi exprima prin vot anumite convingeri, am încercat prin această expoziție, să aduc în atenție un mesaj al generației mele și anume acela că vrem să fim cetățeni europeni dar, în același timp, vrem să arătăm că Europa poate fi nu doar la Viena, Paris, Madrid, Londra sau Berlin, ci și la Sibiu, București, Iași, Cluj sau, de ce nu?, la Vulcan, Lupeni sau Petroșani”,  spune Sergiu Vințan.

La vernisajul expoziției u particiat colegi, consilieri locali, prieteni, etc.

Din partea Clubului de Presă Valea Jiului am participat  și eu, felicitându-l  pe tânărul autor  și spunând invitaților prezenți că:   ” Fotografia  surprinde instantanee din viață. Nu este ușor să surprinzi  cea mai bună captură, îți trebuie răbdare și persevenență. În spatele unei fotografii este o istorie. Fotograful  trebuie să vadă cu adevărat  calitățile naturii și umanitatea care trăiește în noi și care, este latentă uneori. Când facem fotografii  surprindem  trecutul dar și viitorul. Viața înșuși este  o fotografie în alb- negru dar și cu o altă multitudine  de nuante în ea. Camera foto este doar un accesoriu… pasiunea, respectul şi imaginaţia sunt esenţa unei fotografii reuşite.”

La vernisajul expoziției de la Vulcan a fost prezent și  cunoscutul artist fotograf Francisc Nemeth (membru AFIAP) celcare l-a îndrumat pe Sergiu să se îndrepte către această pasiune:   ”Mă bucur că iată, după 45 de ani de când eu fac fotografie găsesc în acest tânăr fotograf un pasionat al acestei arte căruia să-i pot preda ștafeta. Dincolo de mesajul pe care-l transmite prietenul meu Sergiu prin aceste imagini, găsesc în această expoziție o serie de imagini care pot fi prezentate cu succes la orice expoziție fotografică. Îl felicit pe mai tânărul meu coleg de pasiune și îi doresc o carieră plină de succes”, a concluzionat  maestrul Francisc Nemeth.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pin It