Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița: 441 de sancțiuni contravenționale la început de an - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița: 441 de sancțiuni contravenționale la început de an

În ultimele două zile, în cadrul activităților desfășurate pentru siguranța cetățenilor, polițiștii din Dâmbovița au aplicat 441 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la peste 173.000 de lei și au reținut 25 de permise de conducere și 8 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate 54 de infracțiuni. 

În perioada 2-3 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

În ultimele două zile, polițiștii au intervenit la 88 de evenimente, dintre care 70 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 54 de infracțiuni. Dintre acestea, 31 au fost contra persoanei, 15 contra patrimoniului și 4 la regimul rutier.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, polițiștii au aplicat 441 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de 173.451 de lei.

Totodată, au fost reținute 25 de permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share