Published On: joi, nov. 7th, 2019

Întâlnire literară la Colegiul Jean Louis Calderon din Timişoara

Ieri, două clase de elevi de la Colegiul ”Jean Louis Calderon”, din Timişoara, au avut ocazia de a se întâlni cu jurnalistul şi scriitorul timişorean Stejărel Ionescu, cel care și-a lansat alături de elevi, cel mai recent volum de poezii „Picătură de vin e femeia”.

Peste 60 de elevi din cele două clase au citit din poeziile autorului şi au purtat discuţii interactive, elev-scriitor, pe marginea textelor.

Elevii au fost îndrumaţi şi călăuziţi de către doamna profesor Roxana Dica, cea care a făcut şi o prezentare a autorului, cu peste 30 de volume publicate, dar şi altele în pregătire de a vedea lumina tipărului.

De asemenea, la deschidere a participat şi directorul adjunct al liceului, Radu Burcea-Iancu,  care i-a urat succes în viaţă şi i-a transmis un sincer „La Mulţi Ani!”, deoarece în 5 noiembrie a împlinit o frumoasă vârstă.

Am putea spune şi câteva cuvinte despre cartea prezentată, apărută la Editura Inspirescu, şi care conţine 67 de poeme, dedicate femeii, vinului şi cherhanalelor, dar şi a călătoriilor pe ape sau în trapul calului.

De ce „Picătură de vin e femeie”, deoarece în urmă cu doi ani a apărut „Esenţă de vin e femeia”, iar autorul a spus că: „a trecut o perioadă destul de mare între apariţia celor două cărţi, perioadă în care esenţa s-a evaporat, iar femeia a rămas doar o picătură, care poate fi: de apă, de vin, de rouă…”

După discuţiile avute, cei mai norocoși au plecat cu cărţile primite în dar de la autor, evenimentul cultural aducând tuturor o stare de bine și bucurie, așa ca pentru o toamnă cu miros de hârtie.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

Info Targoviste Complex


YouTube Oficial Media

Pin It