Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Investițiile vor fi prioritate pentru ministerul Transporturilor

 

Ministrul Răzvan Cuc a anunțat zilele trecute,  că la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vor fi înfiinţate entități  care se vor ocupa  de lucrările de investiţii care nu vor fi finalizate de companiile private:


“O prioritate la nivel naţional este crearea unor firme proprii în cadrul CNAIR, şi aici CNAIR s-a mişcat mult mai repede decât CFR, pentru a prelua acele şantiere unde firmele care nu îşi îndeplinesc condiţiile contractuale. Evident, urmează rezilierea contractului şi se intervine imediat ca un fel de SMURD care să intervină şi să preia lucrările de unde au rămas, să le ducă la bun sfârşit. Acelaşi lucru îl vom face şi la CFR. Bani există şi scuze că nu vor mai putea fi că nu avem finanţări, şi vorbesc de bani de la bugetul de stat”, a declat  Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share