" /> Invierea Domnului Iisus Hristos - Punctul de echilibru al istoriei lumii | Oficial Media
Published On: Dum, apr. 20th, 2014

Invierea Domnului Iisus Hristos – Punctul de echilibru al istoriei lumii

Istoria omenirii cunoaşte multe evenimente şi întâmplări excepţionale, dar e în afară de orice îndoială că evenimentele religioase, în care a fost implicat în chip neîndoielnic supranaturalul, au deţinut întotdeauna întâietatea. Printre acestea, minunea Învierii Domnului constituie nu unul din aceste evenimente excepţionale, ci marele eveniment care, de aproape două mii de ani, domină.

Învierea
e marea sărbătoare a creştinilor de pretutindeni. În această zi, toţi se adună într-un gând, o credinţă, o speranţă şi o iubire. Gândul e acela rezumat de Sfântul Apostol Pavel: “Dacă Hristos a înviat şi noi vom învia”, adică suntem nemuritori. Cu moartea se încheie doar viaţa pământească, dar începe o alta, veşnică. Credinţa ni se întăreşte că peste toţi domneşte Dumnezeu, Tatăl nostru, al tuturor, Cel care are grijă de univers, de pământ, de om şi de toată credinţa lui. Speranţa încolţeşte din nou în sufletele noastre, chiar dacă uneori pare a se ofili, că Dumnezeu ne poartă şi nouă de grijă, nu ne uită şi chiar când ne pedepseşte e spre îndreptare şi iertare. Şi ne regăsim, în această zi a Învierii, ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Tată ceresc, care ne iubeşte şi ne învaţă să ne iubim şi noi ca fraţii.
Învierea Domnului devine pe loc dovada dumnezeirii Sale, de mulţi contestată în zilele noastre. Aduce oamenilor proba nemuririi Lui şi a noastră, a oamenilor.
Învierea – evenimentul care recentrează istoria lumii.
După momentul Învierii, Iisus devine Întemeietorul celei mai pure, celei mai elevate religii, a religiei prin excelenţă, care străbate de două milenii veacurile. În numele lui Iisus se iubeşte, se iartă, se stabilesc norme de convieţuire socială, se trăieşte şi, la nevoie, se şi moare. Epicentrul creştinismului, Învierea, îmbracă în sânul Bisericii Ortodoxe o importanţă fără egal. Aici, întreaga viaţă liturgică culminează într-adevăr în slujba pascală, sărbătoare a sărbătorilor, prăznuire dincolo de orice prăznuire, “căci toate s-au umplut de lumină, şi cerul, şi pământul, şi cele de dedesubt”. Icoana Învierii reprezintă în mod firesc punctul în care toate converg, centrul din care radiază şi în jurul căruia evoluează praznicele împărăteşti şi icoanele acestora.
Învierea lui Hristos este un eveniment care depăşeşte istoria lumii şi realitatea palpabilă. Hristos cel Înviat trece pe un plan de viaţă inaccesibil experienţei noastre sensibile de astăzi. Sfinţii Evanghelişti nu relatează evenimentul Învierii în sine, Mântuitorul cel Înviat arătându-Se doar după Înviere unor oameni concreţi, care au putut depune mărturie despre Învierea Sa din morţi. Totuşi, evenimentul Învierii ţine de istorie, noi putându-l situa în timp şi loc. Pentru realitatea şi adevărul Învierii Domnului avem două categorii de mărturii, fiecare cu aportul de necontestat la acest eveniment care a împărţit lumea: – până la moarte – şi – întru viaţă.
Învierea lui Hristos Însuşi din morţi nu este, însă, nicidecum o simplă revenire la viaţa pământească sau reanimare a unui cadavru, ci începutul unei alte vieţi: viaţa veşnică, în care trupul omenesc nu mai este supus stricăciunii, adică proceselor de compunere şi descompunere, nici limitării legate de spaţiu şi timp.” Nu este posibil ca cineva să vadă şi să descrie Învierea, deoarece aceasta inaugurează o lume nouă, care nu face parte din legile acestei lumi stricăcioase; “Învierea o vede numai cel credincios, cu ochii credinţei, iar pe Domnul cel înviat Îl întâlneşte în Tainele Bisericii, asemenea celor doi ucenici în Emaus care Îl recunosc pe Hristos cel înviat atunci când El binecuvintează pâinea” (vezi Lc. 24, 30).
 
 
Dacă istoria patimilor lui Hristos s-ar fi sfârşit pe Golgota şi dacă misiunea lui Hristos s-ar fi oprit la Evanghelie, am putea spune că am avea în faţă viaţa exemplară a unui erou care moare pentru o cauză umană şi noi am înfăptui o comemorare istorică. Dacă s-ar fi oprit aici, noi, creştinii, n-am avea parte decât de tristeţe şi plângere. Dar nu, nu aici s-a oprit! Toate acestea aveau un singur drum şi mergeau către unul şi acelaşi deznodământ: Învierea. Dacă Domnul Iisus s-a manifestat plenar prin moarte, tot plenar S-a manifestat şi prin viaţă. Viaţa însă, în puterea ei desăvârşită, nu este cea firească, pe care o trăim cu toţii între leagăn şi mormânt, ci aceea care biruie moartea şi îi tăgăduieşte puternicia. Ca să învii împreună cu Hristos, trebuie să te îngropi mai întâi cu El. La viaţa cea nouă ne cheamă însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru, care a adus-o în lume. Din mijlocul praznicului măritei Sale Învieri ne repetă şi nouă cuvântul: “Eu sunt Învierea şi viaţa”… (Ioan 11, 25). “Eu sunt pâinea vieţii, cela ce vine către Mine nu va flămânzi”… (Ioan 6, 35). La El este izvorul vieţii şi nimeni nu poate ajunge la adevărata viaţă decât prin Iisus Hristos Domnul. “Trebuie să primeşti pe Însuşi Domnul înlăuntrul tău, să-L faci Stăpân peste tine, să nu mai înviezi tu, Adam cel vechi, cu păcatele tale, ci să învieze Hristos cu lumina şi cu darul Său prin tine. Viaţa cea nouă întru Hristos e o ţâşnire de puteri dumnezeieşti în om. De aceea, omul singur nu şi-o poate da, ci trebuie să o primească ca un dar de sus. Prin acest dar se dăruieşte Dumnezeu însuşi. Şi numai iubirea cea veşnică poate să nască fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai vieţii celei veşnice. Dar omul trebuie să se dorească după viaţa cea nouă, să-şi deschidă sufletul pentru primirea ei şi să-l pună la dispoziţia darului celui sfinţitor al lui Dumnezeu. Ca să învii împreună cu Hristos, trebuie să te îngropi mai întâi cu El, adică trebuie să se petreacă o schimbare din temelie în însăţi fiinţa ta, ca să devii făptură nouă” (II Cor. 5, 17). Mai presus de toate minunile şi proorocirile stă această minune: făptura cea nouă altoită întru Hristos: “Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, înviind Tu”. Preasfinţitul Părinte Visarion al Tulcii spunea că “minunea Învierii este asemenea unui munte înalt de pe vârful căruia se vede, se înţelege şi se luminează toată viaţa noastră de aici de pe pământ şi de dincolo de mormânt. Ea este asemenea unui far călăuzitor, aşezat la hotarul dintre două lumi: cea de aici şi cea viitoare. În lumina Învierii lui Hristos înţelegem mai bine rostul nostru de aici, de pe pământ, valoarea vieţii pe care am primit-o de la Dumnezeu, ca şi a îndatoririlor pe care le avem în societate”. Sfântul Apostol Pavel este foarte categoric: “Pentru mine viaţa este Hristos”. În ce ne priveşte, noi suntem nişte “înviaţi” când trăim în uniune cu Hristos, devenind totodată oglinda Sa şi transparenţi lucrării Lui. Altfel spus, a fi înviat nu înseamnă să ai sentimente de vanitate sau superioritate. Dimpotrivă, fiecare pas spre Lumină aduce cu sine o tot mai mare conştientizare a propriilor opacităţi, slăbiciuni şi neputinţe. De nimic nu avem nevoie astăzi ca de această viaţă renăscută întru Hristos!
 
 

 

(Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 8 mai 2011 semnat de Alexandru Chituţă) 
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It