Irina Niculescu și John Lewandowski- Jurnal de Festival, BABEL FAST 2017

Festivalul Babel, ediția a VII-a a debutat pe 2 iunie în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște cu spectacolul Pasărea de Foc, în regia Irinei Niculescu și scenografia semnată de John Lewandowski.

De-a lungul festivalului i-am avut alături pe acești oameni frumoși și extrem de dăruiți muncii lor, care au lăsat o moștenire colosală teatrului românesc și aici reamintim de doamna Margareta Niculescu, mama Irinei Niculescu, cea care a pus bazele secției de păpuși a Teatrului Tandarica în 1949 și este presedinte de onoare al UNIMA (Uniunea Internationala a Marionetelor).

Irina Niculescu este vicepreședintele UNIMA in Statele Unite ale Americii și membru al Comisiei de Training Profesional în cadrul acesteia. Despre John Lewandowski, MC Ranin spunea: ”John este un mare artist, un mare muzician, un mare tehnician al marionetei”. Timp de trei zile, John și Irina au susținut un workshop pentru teatrul de păpuși și teatrul de umbre în cadrul Festivalului Babel.

I-am rugat la finalul festivalului, pe artiștii generoși ai teatrului de păpuși să ne ofere câteva detalii despre lumea în care obiectele prind viața, despre implicarea lor in Babel Fast, despre conferința UNIMA care va începe chiar mâine la Târgoviște și despre teatru ca formă de educație și ”ancoră” în comunitate. La interviu a fost prezent și Alexandru Sandu, regizorul tehnic al spectacolului ”Pasărea de Foc” cel care ne-a vorbit despre colaborarea cu Irina și John.

Oana Grigore: John, de ce ai ales să împărtășești din experiența ta, iată pentru a doua oară la Festivalul Babel?

John Lewandowski: Când eram tânăr și eu am primit ghidare și ajutor din partea anumitor oameni, pentru că este o viață dificilă în lumea artei. Și asta m-a marcat și mi-am dat seama cât de important este ca cineva să vină să te ajute. Când ești tânăr și încerci să-ți găsești calea și lumea este atât de mare poti fi foarte derutat. Însă deja calculăm câte sezoane vom mai face această meserie în viitor (râde). Și eu și Irina simțim acest lucru. Acum alegem noi unde să mergem să muncim, în tinerețe te duci peste tot. Eu m-am gândit că am mai putea face încă doi ani, aceste activități, workshopuri, festivaluri, conferințe…

Cristi Iordache: Îi priveam la conferința de presa mai devreme pe cei din sală, adulți, care nu înțeleg nevoile copiilor…și priveau cu uimire, pentru ce un teatru de păpuși? Aș fi vrut să le spun că avem copii și ei nu vor înțelege teatrul dramatic, teatrul pentru adulți. Teatrul pentru copii este prima formă de educație prin artă și cultură pentru copii.

Irina Niculescu: Da, așa este. În România este chiar o problemă, pentru că în multe țări Teatrul de Păpuși există pentru toate vârstele. Nu neapărat păpuși clasice, dar forme foarte combinate, care intră în universul lărgit al teatrului de păpuși. Artiștii români care ies din școală și care vor să facă teatru pentru adulți nu găsesc producători, pentru că în general se merge pe titlurile care se vând.

Cristi Iordache: Dar și teatrul acesta se vinde, mai ales copiilor, tinerilor, doar că adultul este atât de egoist încât se gândește la el. Au pierdut din vedere că trebuie să crească o generație.

John Lewandowski: Teatrul de Păpuși este ancestral, este la fel de vechi ca umanitatea, nu înțeleg ce este în interiorul nostru, dar teatrul de păpuși a fost în noi încă de la începuturi. Ne-am luat gândurile și ideile și le-am pus într-un obiect. Teatrul ancestral de păpuși era pentru adulți și nu pentru copii.

Irina Niculescu: Acum o mare parte din companiile de teatru de păpuși fac teatru pentru copii deoarce cred în importanța lui, iar o mare parte fac teatru pentru copii din motive comerciale, pentru că se vinde. Noi începusem în România în anii 70-80, să facem spectacole pentru adulți la Teatrul Țăndărică, iar treptat să formăm un public adult. Și au fost spectacole cu mare succes.

Cristi Iordache: Ați pus în scenă câteva spectacole, ați lucrat cu actori, cu tehnicieni din Teatrul Tony Bulandra și mai ales cu voluntari în perioadele de festival, câți dintre ei au urmat drumul acesta ca și profesie?

John Lewandowski: Este greu de urmărit acest lucru, dar cred că procesul creației, de a lucra la un workshop, este pentru a-i învăța pe oameni să rezolve probleme într-un mod diferit. Cred că acest proces creativ al rezolvării problemelor îi ajută să-și simplifice viața în oricare alte activități. Este un mijloc de a găsi soluții. Este ceea ce arta îi învață pe oameni, să exploreze creator.

Irina: Pentru că descoperi o lume nouă și vrei să-ți cauți mijloacele. Și ai o mulțime de întrebări și de lucruri de rezolvat.

Oana Grigore: Cum s-au descurcat cei care poate nu erau elevi ai unei școli de arte, sau care poate nu aveau un talent pentru o asemena activitate?

Irina Niculescu: Da, nu au fost doar copii din zona artelor, dar au lucrat formidabil, au făcut lucruri frumoase și au fost extrem de impresionați de workshop. Au venit la noi tineri de anul trecut, care acum nu au mai putut ajunge și și-au exprimat regretul. Îi stimulează foarte mult.

Cristi Iordache: Pentru Alexandru Sandu, cum a fost colaborarea cu doamna Irina Niculescu ca si regizor tehnic la spectacolul ”Pasărea de Foc”?

Alexandru Sandu: Este prima mea experiență regizorală pe partea tehnică într-un teatru. Am învățat foarte multe lucruri și am văzut cum poți pleca de la o bucată de plastic și apoi să-i poți da viața. Aici contează orice mișcare. Am stat o jumătate de oră, sau o oră pe o singură bucată de plastic să încercăm să o facem să transmită și să trezească o emoție. Asta mi-a plăcut foarte mult. Mai pot apărea și momente dificile, mai ales dacă unul dintre colegi are o pasă proastă ți-o poate foarte ușor transmite și ție, pentru că la mânuirea unei păpuși sunt poate doi oameni. De aceea am încercat să fim în orice moment uniți, și să trecem peste anumite momente. Până la premieră ieșea totul foarte bine, eram foarte relaxat, dar la premieră am avut mari emoții când știam că în sală sunt spectatori.

Oana Grigore: John, ce aduce teatrul în comunitate și în special acest festival? 

John Lewandowski: Cred că teatrul este o unealtă extrem de puternică pentru a construi o comunitate, o societate. Practic teatrul aduce oamenii împreună, și asta s-a întâmplat aici la acest festival, la parada, la spectacolele din piață. Am văzut foarte mulți tineri care vin la teatru, și practic eu consider că acum asta este casa lor, și asta este minunat, este modul în care se construiește o generație de tineri din Târgoviște. Pentru că ei au nevoie să simtă că Tony Bulandra este teatrul lor.

Oana Grigore: Ai văzut o evoluție față de anul trecut?

John Lewandowski: Am văzut că cei din conducerea teatrului au o prioritate din a face teatrul o parte importantă din comunitate. Și sper că autoritățile înțeleg și apreciză acest lucru.

Cristi Iordache: Și noi sperăm acest lucru. Pentru că un popor educat se poate autodezvolta, cealaltă categorie, va rămâne veșnic sclava unui sistem. Un popor needucat va fi ușor de exploatat și de manipulat. În mometul în care autorițățile vor, înseamnă că își doresc dezvoltarea propriului popor, iar dacă nu fac asta, vor să-l manipuleze în continuare.

John: În SUA a fost important pentru mine să învăț limbajul mediului de afaceri și acesta este limbajul banilor. Și am învățat câteva puncte importante pe care le folosesc atunci când vorbesc cu autoritățile. Un studiu de cercetare arată că pentru fiecare bilet care este vândut la un eveniment de teatru, alți 25 de dolari sunt cheltuiți în comunitate, pentru cină, pentru înghețată…Asta e dovada că evenimentele culturale stimulează economia.

Irina Niculescu: Aș vrea să-l completez pe John, în SUA există o mișcare social- politică nouă, de a lega dezvoltarea economică a unui cartier sau oraș în jurul unei instituții de cultură, care este un centru cultural, un teatru. Nu un muzeu, ci un centru care adună oamenii..pentru că ei se pot muta în acel cartier care le oferă și cultură. Dacă până acum americanii fugeau din oraș șă-și facă locuințe în afara orașului, acum, cei tineri vor să trăiască în oraș, să-și poata plimba copiii în parcuri, să meargă pe jos să-și facă cumpărăturile și nu la mall pe o distanță mare, să aibă totul lângă ei. Este un nou curent în care se investește, iar John a început să contruiască un teatru la Cincinnati pe ideea aceasta. Iar acest gen de instituții se numesc ”ancore”, pentru că este decisivă influența lor în comunitate.

Oana Grigore: Sper că acest model va veni și în România în curând și chiar în teatrul nostru.

Irina Niculescu: Tony Bulandra face deja acest lucru fără să meargă pe ceva prestabilit sau politic. Este ceea ce crede directorul teatrului.

Cristi Iordache: Ulima întrebare pentru doamna Irina, ar fi să ne spună data la care începe conferința Unima și câteva detalii.

Irina Niculescu: Conferința este organizată de UNIMA (Uniunea Internațională a Marionetiștilor), de fapt de comisia din care fac parte, de formare profesională, împreună cu Teatrul Tony Bulandra, suntem parteneri. Domnul Ranin ne-a oferit mai mult decât găzduire, dar și toată partea organizatorică și logistică, vor fi în jur de 70 de oameni. Discutăm de doi ani deja de ideea construirii unui centru de experimentare, cercetare teatrală și de rezidențe teatrale, și ne-am propus ca acest eveniment să fie preambulul. Centrul va fi sub umbrela Teatrului Tony Bulandra și pe care sper ca pe viitor să-l punem în relație cu alte centre de rezidență și experimentare teatrală din Europa și din lume, pentru a comunica, a face schimburi. Artiștii care vor veni aici să poată să dea la rândul lor ceva orașului, mai ales pentru elevii și studenții de la profilele artistice.

Întâlnirea va începe pe 20 iunie, după-amiază și se va termina pe 23 seara. Apoi vrem să-i ducem la Mânăstirea Viforâta, la Centrul Ecumenic, să aibă și ei ocazia să vadă puțină cultură veche, care este bogăția specifică acestui oraș. Iar ca și activități în cele trei zile, vor fi clase practice oferite de diferiți artiști pedagogi la care vor participa 5 studenți de la Iași, iar cei care au venit pentru dezbateri vor urmări aceste clase și apoi vor discuta metodele folosite. Invitații sunt din România, Bulgaria, Ungaria, Turcia, Cehia, Grecia, Franța, Germania, Anglia, Italia. Toate costurile sunt suportate de fiecare participant.

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media