Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

ISJ Dâmbovița: Școala dâmbovițeană merge înainte

La acest început de an școlar, în judeţul Dâmbovița, şcolile sunt pregătite, în bună parte, pentru începerea activității, prioritare fiind obținerea autorizațiilor de funcționare, igienizările, reabilitările, asigurarea personalului didactic calificat. Din datele pe care le avem până la această oră, au fost alocate sume consistente pentru igienizări şi reparaţii curente, dar şi pentru reabilitări, potrivit unui comunicat de presă din partea Inspectorului Școlar General Adjunct, Istrate Gabriela.

Câteva exemple în acest sens ne rețin atenția în mod deosebit: Liceul Tehnologic Auto, Liceul de Arte ”Bălașa Doamna”, Școlile Gimnaziale ”Vasile Cârlova”, ”Al. Brătescu-Voinești” și ”Matei Basarab” din Târgoviște, Colegiul Național ”I. L. Caragiale” din Moreni, Liceul Tehnologic Cojasca, Școlile Gimnaziale ”Mihai Viteazul” și ”Elena Donici Cantacuzino” din Pucioasa, Școala Gimnazială ”Ion Mareș” din Vulcana-Băi, Grădinițele cu Program Prelungit nr. 2 din Titu și din Braniștea. În majoritatea cazurilor, lucrările sunt finalizate, iar autorizaţiile sanitare de funcţionare sunt obţinute în proporţie de 97,5% de către unităţile de învăţământ dâmbovițene. Cele 13 școli rămase neautorizate fac demersuri şi sunt în curs de a obţine aceste documente.

Pentru asigurarea încadrării cu personal didactic calificat, pe posturile/catedrele declarate vacante, Inspectoratul Școlar a organizat şedinţe publice la nivel judeţean. Monitorizarea încadrării cu personal didactic s-a realizat în conformitate cu Metodologia-cadru, avându-se în vedere în permanenţă situaţia posturilor ocupate din unităţile şcolare și posibilitatea vacantării /reducerii altor posturi. În acest proces de coordonare a managementului resurselor umane s-a urmărit îmbunătățirea calității personalului didactic, al corelării necesarului de profesori cu potențialul existent. Drept urmare, în anul școlar 2017-2018, în învățământul dâmbovițean va asigura activitatea instructiv-educativă la clasă un procent relativ mic de suplinitori, aprox. 12.23%, din care 0,4% fără studii în specialitatea postului.

Un alt aspect important privește securitatea unităţilor de învăţământ. La acest moment, paza și securitatea elevilor din școlile dâmbovițene este într-un proces de modernizare și continuă îmbunătăţire. Unele școli au instalate sisteme de supraveghere video, altele au pază proprie sau au întocmit protocoale de colaborare cu poliţia, astfel încât procesul didactic să se desfăşoare în condiţii de maximă siguranţă. În mediul rural se continuă aprovizionarea cu combustibilul necesar încălzirii pe perioada iernii, îndeosebi în acele şcoli care folosesc lemn, dar, din experienţa anilor precedenţi, avem certitudinea că în septembrie-octombrie această problemă va fi rezolvată în totalitate.
Pornind de la aceste premise, sperăm să avem un an şcolar bogat în realizări, prin care învățământul dâmbovițean să înregistreze rezultate pe măsura așteptărilor.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share