comments

" /> Istoria ne-a creat o stimă de sine negativă care merge până la ură | Oficial Media
Published On: lun, Sep 21st, 2015

Istoria ne-a creat o stimă de sine negativă care merge până la ură

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

vasile dem

Psihanalistul Vasile Dem Zamfirescu răspunde fără menajamente la întrebarea: „Sunt românii cu adevărat generoşi?”. Acesta aşază o oglindă în faţa conştiintei de sine a fiecărui român. „Reflexia” obţinută o să surprindă, pentru că arată adevăruri nu tocmai comode despre identitatea de sine a românilor. Despre raporturile dintre noi şi ceilalţi, despre poziţionarea faţă de comunitatea din care facem parte…

Generozitatea are un aspect biologic şi unul psihologic. Biologic, spune Vasile Dem Zamfirescu, toţi suntem generoşi. Există în noi, pe lângă acea particularitate numită egoism, şi una numită altruism. Suntem fiinţe sociale şi manifestăm o formă de generozitate înnăscută – altruismul, un tip de comportament şi de motivaţie care urmăreşte în primul rând protejarea şi promovarea urmaşilor. Se extinde spre cei apropiaţi, apoi către rudele mai îndepărtate până la comunitatea pe care o simţim ca aparţinându-ne şi aparţinându-i. „Toţi suntem, biologic vorbind, altruişti, în măsura în care vrem să ne promovăm genele. Suntem altruişti cu progenitura noastră, cu rudele noastre şi cu cei care sunt împrejurul nostru. Aceasta este o trăsătură a animalelor sociale, în general.” Pe acest fundal se brodează aspecte de ordin psihologic, social, cultural.

Întrajutorarea poate să îmbrace din când în când haina generozităţii, dar în primul rând e un comportament foarte pragmatic. Face parte din condiţia umană, de fiinţe sociale, ca un dat indispensabil. Dacă o înfrumuseţăm cu o aură morală, putem să o numim generozitate, dar, în esenţă, rămâne un comportament cu o miză pragmatică. Ne întrajutorăm, pentru că avem nevoie unul de celălalt.

Solidaritatea

Profesorul Zamfirescu a găsit o explicaţie pentru inapetenţa pentru întrajutorare şi indisponibilitatea pe care o afişăm uneori faţă de semenii noştri, pe care a prezentat-o într-o formă sau alta în volumul Nevroză balcanică, apărut anul acesta la Editura Trei. E o particularitate a poporului român care derivă întrucâtva dintr-o istorie dificilă a trecutului îndepărtat, dar şi mai apropiat, al ultimilor 50-60 de ani şi care rămâne încă dificilă, din cauza tranziţiei care a durat foarte mult. N-a permis românilor să aibă o stimă de sine suficient de bună pentru a fi liberi de invidie, resentimente şi gelozii absurde. Teoria sa este că istoria ne-a creat o stimă de sine negativă, care merge până la ura de sine şi aceasta se exprimă prin ostilitatea faţă de ceilalţi, prin lipsa generozităţii,  indisponibilitatea de a fi împreună şi de a reuşi împreună. Spre deosebire de alte popoare, care sunt mult mai solidare decât noi, nici măcar românii aflaţi în diasporă nu sunt suficient de uniţi pentru a funcţiona ca o comunitate puternică. „Şi acolo sunt la fel de împărţiţi şi învrăjbiţi. E o opinie care circulă şi, deşi nu am testat-o sociologic, înclin să cred că e fundamentată.”

Ospitalitatea

Tradiţional, românii se autoapreciază ca fiind un popor generos şi aceasta şi datorită proverbialei ospitalităţi. „Nu ştiu dacă şi astăzi ne considerăm la fel, dar ospitalitatea era o particularitate clar distinctivă pentru români. Aici trebuie să fim atenţi ca să nu confundăm lucrurile. Nu putem spune neapărat că ospitalitatea e o manifestare a generozităţii, pentru că autori celebri, precum Nietzsche, vorbea despre ospitalitate ca despre o atitudine caracteristică celor aflaţi într-o poziţie subordonată, dificilă. Prin urmare, dacă am fost un popor aflat pe un teritoriu bântuit de migraţii, războaie, strămutări etc. e de presupus că a trebuit să dezvoltăm ospitalitatea ca pe o reacţie de apărare în faţa acestei situaţii defavorabile, ca să îi îmblânzim pe invadatori. Pentru că n-am putut să îi alungăm, de la un moment dat încolo a trebuit să le arătăm ospitalitate.”

Aparent, românii din zonele rurale sunt mai ospitalieri decât cei din metropolă. Profesorul Zamfirescu spune că are legătură cu distanţa individuală care este încă respectată în oraşele mici şi în sate, unde, tradiţional, fiecare casă are teritoriul ei, aflat la o distanţă mai mare sau mai mică de teritoriul vecinilor. Nu există presiunea din marile oraşe, unde oamenii se înghesuie şi unde această intruziune silită te face să nu mai ai disponibilitate pentru contactul cu celălalt. „Contactele îţi sunt impuse şi atunci, în loc de disponibilitate, generozitate, ospitalitate, dezvolţi agresivitate. Sociologic vorbind, viaţa în marele oraş e caracterizată de un comportament agresiv, destructiv, spre deosebire de cea din oraşele şi comunităţile mici, unde condiţiile de viaţă sunt mai relaxate şi nu se produce această invazie a celuilalt în propria-ţi distanţă individuală.”

Caritatea

În majoritatea ţărilor europene, cetăţenii sunt încurajaţi prin diferite facilităţi fiscale, să sprijine cauzele sociale şi civice. În România nu există niciun fel de mecanisme de încurajare a generozităţii directe, ceea ce face ca puţini oameni să doneze şi să existe puţine modele de implicare în viaţa comunităţii. Situaţia existentă ar putea avea o legătură cu gradul de prosperitate al românilor, dar nu în totalitate. Vasile Dem Zamfirescu crede că are legătură cu banii, dar mai degrabă, cu mentalităţile. Neîncrederea pe care o avem unii faţă de alţii este pusă pe seama trecutului comunist. Atunci exista suspiciunea că prietenul tău, soţia sau soţul ar putea să se afle în slujba Securităţii şi să te trădeze. Aceşti 50 de ani de comunism au lăsat urme puternice în sufletul nostru individual şi colectiv şi această suspiciune ţine de istoria recentă, comunistă a României care a cultivat o atitudine paranoică, de a vedea în celălalt un potenţial duşman, un turnător, o persoană care te putea trăda şi când spuneai bancuri împotriva regimului. De aici şi lipsa încrederii unii în ceilalţi. În prima perioadă a comunismului, consecinţele erau grave: închisoare, Canal, muncă forţată. Pedeapsa pentru încrederea în celălalt era majoră. Am încorporat în sufletul nostru ceva mai profund, suspiciunea şi neîncrederea. Şi cei 50 de ani reprezintă suficient de mult timp pentru a ne fi impregnat această atitudine pentru alţi 50 de ani.

” Prin băşcălie, minimalizarea celuilalt, obţinem o creştere a stimei de sine, iluzorie şi de moment. Sunt mijloacele de apărare la care apelăm în lipsa altor satisfacţii. „Când nu avem satisfacţii majore, apelăm la astfel de satisfacţii minore, care să ne consolideze stima de sine.”

Unele experimente intenţionate, altele spontane au arătat că oamenii trec cu indiferenţă pe lângă situaţii dificile. Îşi aminteşte un caz prezentat la televizor. O maşină luase foc şi niciunul dintre şoferii aflaţi în maşinile care circulau pe şosea nu a oprit ca să ajute cu ceva. „E un experiment natural în care nimeni n-a făcut nimic ca să îl ajute pe cel aflat în dificultate şi aici nu e vorba despre bani. E vorba despre mentalitate şi despre atomizarea care ne caracterizează.”

Ar fi util dacă s-ar cultiva modele de generozitate şi soluţia pe care a găsit-o profesorul Zamfirescu ar fi înfiinţarea unui minister, care să se ocupe de ridicarea stimei de sine a românilor, în aşa fel încât să se creeze o disponibilitate mai mare pentru a dărui, a oferi celorlalţi.

Voluntariatul

Ca formă de generozitate, voluntariatul presupune disponbilitatea de a dărui timp, competenţă, energie, fără a fi retribuit pentru asta. În principiu, oricine o are şi, cu cât ne îndepărtăm mai mult de persoanele de apartenenţă, rude, prieteni foarte apropiaţi, această disponibilitate se diminuează şi are nevoie de un adjuvant. Profesorul Zamfirescu spune că mulţi dintre studenţii săi de la Facultatea de Psihologie fac voluntariat în Spitalul Clinic de Psihiatrie Alexandru Obregia. Ei îmbină o disponibilitate naturală cu un interes profesional şi de cunoaştere. Se duc acolo, ajută şi învaţă ceva. Au o experienţă clinică mai amplă decât cea oferită de practica studenţească obişnuită. „Nevoia de a ajuta se poate sprijini pe nevoia de a cunoaşte. Societatea ar trebui să valorizeze mai puternic astfel de comportamente. Există din când în când pusee, în care media promovează acţiuni de voluntariat, dar rămân pusee, nu este o linie continuă.”

Daniela Oancea

Mai multe pe cariereonline.ro

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos