Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Jean-Michel Jarre – în concert la Cluj-Napoca

Jean-Michel Jarre, pionerul muzicii electronice, va ajunge pe 11 noiembrie (a.c.), la Cluj-Napoca, cu o producție unică: “Concertul pregătit este un proiect extraordinar, pe care de-abia aștept să-l pot împărtăși cu publicul român”. Jean-Michel JARRE

Organizatorii anunță că 3 categorii de bilete sunt deja epuizate și au mai rămas mai puțin de 2000 de bilete în vanzare.

Cluj-Napoca, 6 octombrie ’16: Jean-Michel Jarre, va ajunge la Cluj-Napoca pe 11 noiembrie cu o producție unică, pe care publicul din România nu a mai văzut-o vreodată într-un spectacol de interior. Este pentru prima dată când Jean-Michel Jarre va susține un concert la Cluj-Napoca, după 2 concerte la București în 2008, respectiv 2011.

“Iubesc sufletul românesc. Stilul latin ne apropie, la fel și modul excentric și nebunesc de a privi viața. Am avut dintotdeauna o relație specială cu România. Primul meu publisher a fost român, iar când a început succesul meu internațional, una din primele țări, care a reacționat extrem de pozitiv a fost România.” afirmă pionerul muzicii electronice, Jean-Michel Jarre.

Concertul de la Cluj face parte din turneul mondial “Electronica” care va avea startul în luna octombrie în Anglia. Al doilea volum al albumului “Electronica 2: The Heart of Noise”, a fost lansat în primăvara acestui an prin Sony Music International. El vine în continuarea aclamatului prim volum, intitulat “The Time Machine”, și dispune de o serie întreagă de colaborări cu artiști celebri, precum Rone, Pet Shop Boys, Primal Scream, E.S., Julia Holter, Gary Numan, Jeff Mills, Peaches, Siriusmo, Yello, The Orb, Sebastien Tellier, Hans Zimmer, Cyndi Lauper and Christophe, pe care Jarre i-a ales în mod special pentru a desăvârși proiectul acestui album constituit din două volume.

“Am făcut de multe ori, ceea ce unii ar numi proiecte nebunești, iar cel mai nou este la fel de nebunesc: am încercat să creez un decor extraordinar, tridimensional, dar fără ochelari speciali. Am considerat mereu că, în momentul în care un muzician își creează spectacolul, el trebuie să-și invite audiența într-o imersiune totală în sentimente, sunete și muzică, dar și în efecte vizuale. Abia aștept să împărtășesc cu voi spectacolul, care va fi un show minunat.” continuă artistul.

Idolul mai multor generații, Jean-Michel Jarre a debutat la mijlocul anilor ’70 iar succesul său mondial a survenit în anul 1976 când a lansat albumul ”Oxygene”. Dacă albumul care avea să-i aducă faima mondială acum 40 de ani a fost înregistrat în bucătăria lui cu instrumente rudimentare, pentru discul din 2016, “Electronica 2: The Heart of Noise”, el a adunat o colecție de “eroi” și a avut acces la cele mai bune studiouri din lume.

Cu renumitele sale concerte de mărimea unui oraș întreg, Jarre a stabilit recorduri mondiale Guinness pe tot mapamondul, inclusiv unul pentru o audiență de 2.5 milioane de fani organizat în fața La Défense, Paris, urmând ca imediat după aceea tot el să își depășească propriul record în Moscova, când pentru cea de-a 850-a aniversare a orașului, Jean-Michel Jarre a susținut un concert pentru un număr impresionant de 3.5 milioane de fani.

Cristian Petică, Director Executiv Quantum Media și producător al evenimentului Jean-Michel Jarre (Cluj-Napoca) a precizat: ”Cererea pentru bilete a fost foarte mare, încă de la anunțarea concertului. În momentul de față avem soldout la 3 categorii de bilete și au mai rămas mai puțin de 2000 de bilete în vânzare. Suntem siguri că acest concert va fi sold out. Așteptăm data de 11 noiembrie pentru încă un concert extraordinar la Cluj-Napoca.”

Preț bilete:

VIP Loja cu catering – 495 RON; VIP Tribună cu catering – 445 RON; Exclusiv VIP – 485 RON; Electronica VIP – 380 RON; Laser Premiu; 325 RON – Oxygene  1 – 248 RON; Equinoxe 2 – 215 RON; Destination 3 – 160 RON; Revolution 4 – 110 RON.

Concertul este organizat de Diesel Events în parteneriat cu Quantum Media, iar biletele pot fi achiziționate, de pe site-ul oficial al evenimentuluiwww.funticket.ro și dieselevents.ro.
Stejarel Ionescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share