Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

La vremuri noi, oameni și mentalități vechi

La vremuri noi, oameni și mentalități vechi, cam asta am văzut astăzi în ședința de Consiliu Local a Primariei Târgoviște atunci când a fost nevoie de votul consilierilor pentru un proiect care viza comunitatea.

Se pare că va fi foarte greu să scăpam de metehnele politicului, de ideologiile lui bătute în cuie, de oamenii care și-au lăsat propria judecată deoparte și au înlocuit-o cu una toxică și ignorantă față de ultimul beneficiar, cetățeanul. E greu de înteles de ce trebuie să moară în continuare capra vecinului. Pentru că dacă nu e dreapta, e stânga împotrivă și tot așa…nu e nimeni mai curat, să ne înțelegem..deși de data aceasta cei care au susținut proiectul au fost de stânga, au existat și dăți în care situația era invers. Fiecare duce un razboi pro-partidic, dar și pentru locul pe care îl ocupă în consiliu, precum si ambitii personale. Nu se gândește mai nimeni că de fapt reprezintă interesele unei comunități ( așa cum se bat cu pumnii în piept înainte să fie aleși).

Ne jucăm..ne jucăm de-a conducerea și administrarea unui aparat de decizie, așa cum este Primaria pentru a lua măsuri și hotărâri ”favorabile” unora și altora. S-a murit, s-a ieșit în stradă, s-a strigat schimbare, s-a arătat că așa nu se mai poate, însă continuăm SĂ IGNORĂM. Aveam așteptări mai mari, cel puțin de la zona intelectuală, dar se pare că și prea multă școală strică.

Prin urmare un Festival Internațional de dans și anume, ”Salsa Linda Internațional Festival, editia a V-a” nu a primit sustinerea financiară a Primariei pentru o bună desfășurare. Proiectul de hotărâre viza un acord de parteneriat între Municipiul Târgoviște, Fundația Culturală ”Ciuleandra” și Academia de Dans Văduva, însă a fost respins cu cinci abțineri  și patru impotriva. Cerința a fost de o suținere financiara în valoare de 10.000 ron.

DSCN9068

Nu apăram acest proiect în sine ci oricare alt proiect ar fi fost și ar fi reprezentat o comunitate, pentru că au mai existat situații asemanătoare și în trecut. Există acești oameni valorosi care fac parte din mișcarea cultural-artistică a  orașului nostru și care aduc plus-valoare prin ceea ce sunt dar și prin ceea ce transmit mai departe. Este important să intelegem că dacă nu-i susținem, pierderea este a tuturor. Oamenii de valoare sunt cei care pot influența în bine mediul din care provin, sunt cei care pot crea, care pot modela frumos și cu efecte vizibile în timp, indivizii dintr-o societate, trebuie doar să-i lăsăm și nu să le punem bețe în roate. Din fericire acest proiect are puterea să meargă mai departe cu o altă susținere, probabil din mediul privat, însă este rusinos să închidem ușile acelora care încearcă să facă din acest oraș un nume cunoscut peste hotare, să dea niște elite și chiar să schimbe niște destine.

Nu am mai adus în calcul și faptul că vrem să facem din Târgoviște un oras turistic, un oras dezvoltat, modern, cu locuri de muncă…, pentru că ar trebui să fie de la sine înteles, ar trebui să fie un ȚEL COMUN  pe care toti cei aleși să ne reprezinte, să-l aibă în vedere la fiecare hotărâre pe care o iau. Însă acum lipsește cu desăvârșire unitatea celor care ocupă funcții de conducere. De ce stânga, de ce dreapta? De ce nu o singură cale, dreapta, cinstita, curată?

Câtă apă să mai curgă pe râuri să ne spele conștiințele încărcate de egoism, de materialism, vom vedea! Până atunci trăim cu amaraciunea zilnică a faptului că putem schimba lucruri dar nu o facem…

Pentru că NU VREM – e simplu!

 

Oana Maria Grigore

Distribuie acest articol Oficial Media
Share