: joi 22 ianuarie 2015

Lagarele de langa tine

zoomÎn România, peste 25.000 de copii şi tineri cu dizabilităţi sunt închişi în 717 instituţii de protecţie socială, privaţi de libertate, de viaţă în familie şi în comunitate şi sunt puşi sub tutela unui reprezentant al statului.

Statul român nu a implementat încă prevederile articolului 33 al Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi astfel încât un Mecanism Naţional de Monitorizare Independent prin organizarea de vizite neanunţate să poată contribui la garantarea respectării drepturilor fundamentale ale copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi închişi în instituţii. — Odeta Cm5atana

Instituţionalizarea copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi mintale lasă loc abuzurilor, în condiţiile în care singura persoană care ar putea să sesizeze o încălcare a drepturilor acestor persoane este reprezentantul legal sau tutorele care a decis plasarea lor într-un centru social sau medical.
Fotografiile reprezinta documentarea vizuala a Proiectului “Lagarele de lângă tine” realizat de către CRJ, Bucureşti, România. Centrul de Resurse Juridice propune un proiect de lege pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi mintale închişi în instituţiile statului.
Atentie! Imagini ce va pot cauza un soc emotional!

m2 Lagărele de lângă tine - proiect prin care CRJ propune un proiect de lege pentru copiii și tinerii cu dizabilităţi mintale închiși în instituțiile statului - ROMANIA Lagărele de lângă tine - proiect prin care CRJ propune un proiect de lege pentru copiii și tinerii cu dizabilităţi mintale închiși în instituțiile statului - ROMANIA

Mai multe foto pe mediafax.ro.

Citeste si ...

Comentezi?

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA
Babel Fast

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Vino alaturi de echipa ATS! Vezi toate locurile de munca disponibile

OFICIAL MEDIA

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

STIL DE VIATA

Etichete

Related Post