Published On: joi, Mar 3rd, 2016

Lansare reviste bănăţene, la Timişoara

GRIND ADVENTURE

Miercuri seara, berăria Bierhaus din Timişoara a fost gazda lansării a două reviste, prima de istorie, ce poartă titlul „Morisena” editată de către Asociaţia Culturală „Concordia” din comuna Cenad, iar cea de a doua „Cenăzeanul”, care se află la nr. 127, ambele realizate cu sprijinul Consiliului Local Cenad şi a Primăriei Cenad, care vorbesc despre viaţa şi istoria comunei.

Morisena, este o revistă de istorie, coordonată de istoricul şi cercetătorul ştiinţific Dr. Ioan Haţegan, din cuprinsul căreia spicuim: Prezenţa călugărilor greci la Cenad în secolul XI, Banatul în faţa cuceririi otomane 1551-1552, Cenadul şi Teatrul Naţional sârb, Începuturile şcolii româneşti din Variaş, Mănăstirile ortodoxe sârbeşti din Clisură şi Poliadia

Ce este Moriserna? Fosta denumire a Cenadului unde a existat prima şcoală de pe actualul teritoriu al României. La Cenad a fost atestat primul scriitor, Girardo, veneţian de origine, şi primul sfânt catolic de pe plaiurile actualei Românii, tot aici  a funcţionat  şi cea dintâi mănăstire atestată documentar.

Cea dea doua revistă lansată în faţa unui public destul de numeros, cinstit cu rachiu de Cenat şi cu pită cu untură presărată cu boia de ardei, tot din Cenad, pe timpul comuniştilor în Cenad a fost cea mai eficientă fabrică de făcut boia de ardei, care făcea şi cea mai fină boiauă, a fost , revista comunei, „Cenăzeanul”, aflată la numărul 127, lansare făcută în prezenţa primarului Comunei Cenad, Nicolae Crăciun, de unde spicuim: Excursie arheologică la Cenad, Asociaţia pompierilor voluntari din Cenadul Mare şi Vechi, şi chiar o povestire cenădeană semnată de redactorul sef al revistei, Duşan Baiski, scriitor şi jurnalist, cu titlul „Adevăratul sfârşit al WWII”. La lansarea celor două reviste în afară de primarul comunei Cenad au mai fost prezenţi şi istoriculIoan Haţegan, Duşan Baiski şi George Ivaşcu, preşedintele Asociaţiei Culturale „Concordia” Cenad.

Conform istoricului comunei:   În această localitate, numită în documentele medievale „Urbs Morisena”, se află vestigiile mănăstirii „Sf.Ioan Botezatorul”, existentă în 1002, cea mai veche așezare monastică cunoscută în Banat și printre cele mai vechi din țară, desființată la începutul sec.XI de către regele maghiar Ștefan I și înlocuită cu o mănăstire benedictină. Aici a trait intre 1038 si 1046 preotul nascut in Venetia si canonizat sub numele de San Gerard de Cenad.

De asemenea, aici ia ființă, în 1020, prima școală de pe teritoriul țării noastre,[3] limba de predare fiind latina. În 1028 sau 1030, un localnic pe nume Chanadinus, intră în conflict cu Ahtum, ducele local. Cu ajutorul unor armate din Ungaria, Chanadinus ocupă Morisena și de atunci, numele lui va fi folost în locul numelui Morisena.

Tot în Cenad se pastrează, de asemenea, vestigiile „Cetății Morisena”.

 

Stejărel Ionescu

 

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos