Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Lansarea ediţiei a XV-a Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog”, la nivelul judeţului Dâmboviţa

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (C.P.E.C.A.) Dâmboviţa, structura teritorială a Agenţiei Naţionale Antidrog la nivelul judeţului Dâmboviţa, are deosebita plăcere de a vă anunţa, lansarea Concursului Naţional „Mesajul meu antidrog”, ed. a XV a, cu tema „Pot altfel!”.

Etapa judeteana a concursului “Mesajul meu antidrog” se desfasoara in perioada 26 februarie – 20 aprilie 2018 iar jurizarea si premierea lucrarilor castigatoare in perioada 30 aprilie – 11 mai 2018.

Proiectul este implementat, la nivel judeţean alături de instituţiile partenere de tradiţie – Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România – Filiala Dâmboviţa, Arhiepiscopia Târgoviştei şi Palatul Copiilor din Târgovişte.

Concursul Naţional „Mesajul Meu Antidrog” are ca scop menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar şi ca obiectiv general – creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber.

„Mesajul Meu Antidrog” reprezintă un cadru adecvat de manifestare a copiilor şi tinerilor cuprinşi într-o formă de învăţământ şi va contribui alături de celelalte activităţi de acest gen la formarea de convingeri de viaţă sănătoase în rândul acestui segment de populaţie. 

REGULAMENT Concursul naţional „Mesajul meu antidrog”, ediţia a XV-a

~ etapa judeţeană ~

TITLUL – „Mesajul meu antidrog”

Tema concursului  – „Pot altfel!”    

Perioada de desfăşurare a concursului la nivel judeţean:

  • 12 – 20 februarie 2018 – lansarea concursului;
  • 26 februarie – 20 aprilie 2018 promovarea concursului în unităţile şcolare din judeţ;
  • 26 februarie – 20 aprilie 2018 – desfăşurarea etapei judeţene, (elaborarea lucrărilor);
  • 16 – 27 aprilie 2018 – înscrierea în concurs (elevul participant sau profesorul coordonator va depune lucrarea elaborată şi fişa individuală de înscriere în concurs, la sediul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa situat în Târgovişte, str. Ion Ghica, nr. 2, etaj 2, în curte cu Şcoala Specială din Microraionul V);
  • 30 aprilie – 04 mai 2018 – jurizarea lucrărilor înscrise în concurs, pe secţiuni şi cicluri de învăţământ (gimnaziu, liceu)
  • 07 – 11 mai 2018 – premierea lucrărilor câştigătoare.

 

SECŢIUNI –

  • film de scurt metraj, spot – (liceu);
  • eseu literar – (gimnaziu şi liceu);
  • arte vizuale (pictură / grafică / fotografie) – (gimnaziu şi liceu);

 

Lucrările înscrise în concurs vor fi realizate de către o singură persoană (eseu literar, arte vizuale), excepţie secţiunea film de scurt metraj, spot antidrog unde se poate lucra şi în echipă, dar vor desemna un singur reprezentant. Toţi participanţii care au elaborat, în cadrul concursului, lucrări individuale sau în echipă, o dată cu depunerea lucrării vor depune şi fişe individuale de înscriere. 

  

CONDIŢII DE REALIZARE A LUCRĂRILOR

 

  1. Film scurt metraj, spot antidrog:

Temă – Pot altfel!

Regulament de desfăşurare:

Condiţii de participare: concursul este destinat doar elevilor de liceu

 

Condiţii tehnice:

Film: sunt acceptate numai producţii de scurt metraj cu durata de 10-15 min., circumscrise temei;

– Filmele sunt creaţii originale, iar autorii sunt prezentaţi pe generic;

– Nu se acceptă producţii care induc un mesaj verbal sau video violent.

Spot: sunt acceptate numai spoturi video originale, cu durata de 30-60 secunde, circumscrise temei.

Producţiile de film şi spot vor fi prezentate juriului pe CD sau DVD, inscripţionate cu numele producţiei, autorul, unitatea şcolară şi judeţul de provenienţă.

La faza naţională vor fi promovate numai lucrările care au obţinut locul I pe fiecare secţiune şi grupă de vârstă.

 

  1. Eseu literar:

Temă – Pot altfel!   

Condiţii de participare:

Lucrările nu trebuie să depăşească 2 pagini, la 1,5 rânduri, Times New Roman, cu caracter de 12, pe suport de hârtie şi electronic (CD);

 La evaluarea lucrărilor se vor avea  în vedere următoarele criterii:

– încadrarea în cerinţe (tematică şi dimensiuni);

– promovarea mesajelor pozitive;

– originalitatea mesajului şi subiectului ales;

– acurateţea stilului, claritatea limbajului;

La faza naţională se vor promova numai lucrările care au obţinut locul I  pe fiecare grupă de vârstă (locul I la gimnaziu şi locul I la liceu)

III. Arte vizuale: 

Temă – Pot altfel!

Participanţi – elevi din :

  • învăţământul gimnazial – clasele V – VIII ;
  • învăţământul liceal – clasele IX – XII .

Secţiuni:

  • pictură – acuarelă, tempera, guaşe, tehnică mixtă; format A3/A4;
  • grafică – tuş, creion – format A3/A4;
  • fotografie.
    • Dimensiunea minimă a fotografiilor participante va fi de 1240 x 768 pixeli, format jpeg:
    • Dimensiunea maximă a fotografiilor particpante va fi de 8 MB, format jpeg.

În lucrările ce se vor realiza de către participanţi se vor promova mesaje pozitive evitându-se pe cât posibil cruci, seringi, cranii, schelete, etc.

La etapa naţională participă câştigătorii locului I ai fazei judeţene.

 

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Dâmboviţa

Distribuie acest articol Oficial Media
Share