Published On: Dum, sept. 23rd, 2018

Lepa Breana, mai păzită decât Donald Trump

Timp de patru zile sârbii s-au chefuit de „Zilele Dovleacului”, dar nu numai sârbii, ci şi alte naţionalităţi, care au ajuns la Kikinda , la acest sfârşi de săptămână.

Manifestările au început joi, dar cu toate că au existat şi alte nume destul de bune, capul de afiş , a fost Lepa Brena, care s-a speriat de jurnalişti, şi a trimis securitatea să îi atenţioneze, ca nu cumva să se mişte de la locurile lor, ca se sperie tare de tot şi nu mai poate cânta.Aşa că a trebuit să ne facem că nu o vedem, pentru a o lăsa să treacă nestingherită spre „locul de îmbarcare”.

Multă securitate, multă miliţie, oameni de ordine, mai ceva ca la preşedintele Americii, Donald Trump. Garduri de sârmă, să nu o poţi atinge pentru a nu o infecta, a urcat pe scenă, după jumătate de oră întârziere, încadrată de patru securişti. În rest un spectacol cu urlete. Străzile Kikindei pline de oameni, chiar de era miezul nopţii, mulţi se plimbau, sătui de urletele şi schilăiturile din jurul scenei.

Nu a dat prea multe autografe deoarece oamenii nu aveau valută la ei pe care să se semneze, ca pe viitor să aibă valoare banul şi nu semnătura. În plus şi-a arătat tot ce îşi mai putea arăta la vârsta asta.

Terasele pline, iar la terase se putea asculta muzică de calitate. Mai cad din când în când şi stele, dar probabil unele se cred de neatins, şi aşteaptă o…..ploaie de stele.

Programul a fost variat. Pe lângă tarabele cu tot felul de suveniruri, dulciuri, renumitele plăcinte cu dovleac, puteai vedea şi giganţi dovleci de sute de kilograme, sau de câţiva metri lungime, dar în toaste aceste zile au exista şi alte tipuri de concerte, mai liniştite şi mai de calitate, cu trupe precum: Odila, crvena Jabuka, Ana Kokic, VlatkoStefaniovski Trio, sau Cakana (cu un spectacol mult mai reuşit).

Cele patru zile au avut un program foarte variat, cu expoziţii, seri literare, păsări exotice, galerii de artă, sculpturi în dovleac, carnaval, turneu de şah, tenis, volei, degustări de plăcinte cu dovleac, sau de ce nu „Ceaunul de Aur internaţional” – concurs de cea mai bună ciorbă de peşte.

 

 

 

 

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Perfect Body – Suplimente nutritive Targoviste

Cursuri formare profesionala, calificare, perfectionare

OFICIAL MEDIA

SALVEAZĂ MUNȚII ROMÂNIEI

Agrement și relaxare în inima munților Bucegi

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos

Pin It