Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Licitație pentru închirierea de spații la ”Bastionul Theresia” din Timișoara

Consiliul Județean Timiș anunță organizarea licitației cu strigare pentru închirierea a două spații din imobilul ”Bastionul Theresia” din Timișoara, și anume:  Corp A – spațiul A 5 – 222,09 mp + 57 mp teren aferent frontului și Corp C – spațiul C 6, cu o suprafață de 54,27 mp.

Spațiile respective pot avea ca destinație activități tip restaurant, bar și alte activități de servire a băuturilor, creație și interpretare artistică, informații și comunicații, intermedieri financiare și asigurări, tranzacții imobiliare, activități profesionale, științifice și tehnice, cu excepția activităților veterinare, activități de servicii administrative și activități de servicii suport.

“Reabilitat din fonduri europene, Bastionul Theresia oferă spații amenajate care pot fi închiriate conform legii pentru derularea de activități în domeniul turistic, cultural, de agrement și nu numai. Dorința noastră este de a transforma Bastionul Theresia într-un loc plin de viață, unde să se desfășoare multe activități, un loc unde să organizăm evenimente de interes pentru cetățeni, așa cum am făcut recent, cu prilejul Zilei județului Timiș”, a subliniat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Licitaţia publică deschisă cu strigare se va desfăşura în data de 14 august 2019, ora 10.00, la sediul Consiliului Judeţean Timiş, Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989, nr. 17, la Camera 9, parter.

Caietul de sarcini poate fi achiziționat la camera 225. Înscrierea la licitaţie se va face până în data de 13 august 2019, inclusiv, între orele 9.00 şi 14.00 la sediul Consiliului Judeţean Timiş, unde ofertanții vor depune cererea de înscriere la licitaţie însoţită de documentele  prevăzute la punctul 5 din  Caietul de sarcini.

Spațiile pot fi vizitate de luni până vineri, între orele 10.00-13.00. Persoana de contact pentru vizitarea spațiilor este dl. Dan Păduraru, consilier superior la Serviciul Administrarea Patrimoniului, telefon 0721868229.

Pentru informații suplimentare, ofertanții pot accesa site-ul www.cjtimis.ro  sau pot suna la telefoanele nr. 0256406422, 0256406459.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share