Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva a fost inaugurat

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor a dispus deschiderea circulației rutiere pe autostrada A1, pe sectorul de drum Ilia-Holdea.

Evenimentul de deschidere  a avut loc  în prezența prefectului județului Hunedoara, Vasile Potecă.

Segmentul de drum deschis circulației face parte din lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva și este delimitat de localitățile Ilia și Holdea și are o lungime de 21,14 kilometri.

Lotul 3 va avea însă restricții de viteză de 80 km/h și de tonaj – 7,5 tone. Pentru acest lot ministrul Transporturilor a anunțat că s-a semnat și contractul de deszăpezire.

„Am preluat un contract reziliat iar din 4 noiembrie și până astăzi am făcut 3 expertize, am contractat lucrările la podul peste Mureș, am recepționat breteaua Holdea, iar astăzi dăm în trafic acest tronson cu restricții de 80 de km/h și 7,5 tone. Avem și contract de deszăpezire”, a declarat ministrul  Lucian Bode.

 

Contractul de execuție a Lotului 3, în valoare de 580 milioane euro, nu a fost finalizat la timp și a fost reziliat în august 2019, iar de la reziliere au fost executate 3 expertize și au fost realizate o parte dintre lucrările recomandate, printre care cele de repoziţionarea a aparatelor de reazem la podul peste Mureş.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share