Published On: vin, sept. 27th, 2019

Lună Nouă în Balanță 28 septembrie – Schimbări și noi începuturi în relații

Lună Nouă în Balanță 28 septembrie – A doua șansă- Echilibrul în doi- 28 septembrie 2019

Balanța este un semn de aer, un semn al relaționării și al comunicării, semn cardinal, care are tăria de a începe ceva. După Fecioară, care a făcut trecerea între anotimpuri și ne-a dat răgazul să ne obișnuim cu schimbarea, urmează…nunțile.

Ascendentul momentului este în Gemeni, deci, încă o dată se pune accent pe comunicare. Mai ales că ne-a cam lipsit aerul până acum și ne-am înțeles mai mult prin semne (ne dor mâinile de cât am vorbit).

Mercur, guvernator de Gemeni și stăpânul hărții, este în Balanță, alături de Venus, guvernatoarea Balanței. Comunicarea ar trebui să fie în ambele sensuri, să ascultăm ambele puncte de vedere, să fim dispuși să facem un compromis.

Știind că omul este o ființă socială, adică, plecând de la acest punct…observăm că majoritatea problemelor sunt de la comunicare și relaționare. De la tiparele pe care le-am preluat și noi de pe unde am apucat și care, ca la un experiment, observăm că au dat greș.

Ne simțim din ce în ce mai singuri și fără sens în viață, observăm că orice relație inițiem, șansele că ea să reziste în timp sunt foarte mici. Pentru că sunt foarte superficiale (superficialitatea este vizibilă cam în toate domeniile de viață). Nu știm să comunicăm, nu știm să reparăm o relație, mergem pe repede înainte, ca niște roboței, către următorul eșec.

Planetele din Balanță au făcut sau vor face cuadraturi cu planetele din Capricorn, Saturn și Pluton. Fiind ambele semne cardinale, se doresc schimbări și noi începuturi privind stabilitatea în relații și construcția corectă a acestora.

Eliminând paternuri vechi și plecând de la premisa: împreună trecem peste. Împreună reparăm, cu binețe, armonie și în căutarea echilibrului just.

Pentru cei care nu vor să repare, sigur, există posibilitatea ca acum să existe un capăt de drum. Dar ce ne spune Saturn este că lecțiile se vor repeta. Fă-o pe asta bine și poate nu-ți mai dau alta.

Chiar dacă multe aspecte nu sunt la grad, posibil ca efectele să nu se simtă neapărat atunci când sunt la grad, ci impactul psihologic să apară chiar și înainte sau după. Evenimentul creează de fapt un efect. Traducerea și înțelegerea efectului sunt mai importante ca evenimentul în sine.

Lună Nouă în Balanță 28 septembrie – Practic vorbim de noi incepuri în special în domeniile relații, comunicare, financiar, felul în care îmi arăt dragostea și ce îmi face plăcere, relaționare, în general, nu numai în relația de cuplu.

Balanța, pe lângă faptul că este un semn cardinal, este și un semn al justiției, al parteneriatelor și asocierilor ( că de-aia avem și sezonul nunților) dar, în general al asocierilor de orice fel.

Al nevoii umane și normale a omului, ca ființă socială de a avea pe cineva lângă el, de a crea conexiuni cu ceilalți, de a nu mai le face singur cuc pe toate. Este semnul în care, ca și evoluție a noastră, ne dăm seama câtă nevoie avem de altcineva (corespondent casei a 7-a).

Conjuncția Saturn- Nodul Sud, ne aduce pe tavă exact ce am clădit până acum dar, ne dă o nouă șansă de a integra lecțiile pe care le-am învățat până acum și de a reconstrui corect calitățile capricorniene (saturniene). Adică seriozitatea, efortul susținut, responsabilitatea, asumarea. Și sper, Doamne ajută, să ne aducă și puțină înțelepciune.

Ce se mai întâmplă cu Saturn la Nodul Sud, pe partea negativă, este că ne cam dăm seama că am urcat muntele greșit (și parcă nu mai ai energia să o iei de la capăt) sau că l-am urcat pe cel bun, dar, suntem singuri. Că ce am construit până acum, nu a fost pentru îndeplinirea unei dorințe personale, ci pentru a ne încadra și a ajunge cât mai sus, la nivel social.

Opoziția Lunii noi cu Chiron ne aduce în prim plan rănile, mai ales cele dobândite din relații. Răni, pe care, poate de multe ori, fără să ne dăm seama, le aruncăm în grădina celor cu care inițiem o relație, fără ca aceștia să ne fi greșit.

Nu mai vreau să vorbesc de vindecare, mai ales că vorbim de vindecătorul rănit, cel care poate să vindece pe toată lumea, mai puțin pe el.

Rănile în care nu te-ai simțit acceptat, în care lucrurile nu au fost corecte și echitabile, în care ai simțit că oricâte eforturi ai face, parcă existența ta este nulă și fără valoare. Nu aș vorbi, repet, de vindecare, sunt răni care nu se vindecă niciodată. Ci de acceptarea că există în tine, ca și în ceilalți, aceste răni nevindecabile.

Lună Nouă în Balanță 28 septembrie

Mercur face cuadratură la Pluton ne îndeamnă să ieșim din idei fixe, din modul de a comunica șantajist, manipulator și dominant. Pentru că atașamentele pentru anumite idei sunt toxice.

Am să dau un exemplu, de atașare și rigiditate chiar, în gândire (un exemplu pe care l-am întâlnit chiar pe cuadratura Mercur- Saturn). Folosise un coleg, într-un text, cuvântul diplomație, care avea sens în context. Cineva i-a pus la comentarii definiția din dex a cuvântului diplomație și i-a atras atenția că nu l-a folosit corect. Mi-a plăcut răspunsul: ” Ce te ține atât de atașat de definiția aceea? “.

Tocmai faptul că ne ținem legați de niște tipare și reguli, cu care am funcționat până acum (mentale), nu ne ajută să evoluăm. Indiferent la ce ne referim.

Cuadratura Venus-Saturn, cu Saturn la Nodul Sud (în mișcare directă), ne mai da o șansă să reparăm ceva greșit. Pe care unii o vor lua și accepta, ca lecție, alții o vor nega și vor preferă să simtă că atmosfera este tensionată. Că li se pare că li se cere prea mult. Și atunci o vor simți ca un blocaj. Din partea lor sau a altora.

Ceva ce am făcut greșit în relații, unde nu ne-am asumat răspunderea, unde am fugit, unde ni s-a părut prea greu de înaintat și unde am ales calea ușoară în defavoarea celei care necesită “a construi” împreună, a-mi recunoaște greșelile și a o lua de la capăt.

Această conjunctură poate să ne aducă în prim plan întrebarea: ” În ce relații o dădui de gard?”. Și poate să ne aducă persoane din trecut, cu care avem de construit ceva, de reparat ceva. Doar dacă vrem să învățăm lecția. Dacă nu, ne vom lovi de ea, din nou și din nou.

Cuadratura Venus -Pluton, la fel de dificilă. În ce relații au contat mai mult puterea și distrugerea? Să ne gândim, Fiecare le știe pe ale lui. Doar dacă vrea să se uite, să bage un ochi. În ce relații, datorită fricilor mele, am preferat să-i fac rău partenerului?

Neconstientizand măcar (deci, fără răutate) că loviturile mele s-ar putea să-l fi distrus? Vorbesc de chestii pe care nu întotdeauna le facem conștient. Dar care lasă aceste efecte, după și, poate, permanent.

Sextilul lui Venus cu Jupiter, chiar la grad, ne aduce dorința și putința de a construi relații corecte, în primul rând. Ce îmi doresc eu cu adevărat și mă entuziasmează. Relații în care să primeze bucuria, încrederea și corectitudinea (și Jupiter și Balanța vorbesc despre justiție).

Inconjuncția cu Uranus va aduce neprevăzut dar și (i)luminare. Ne vom trezi și vom vrea să facem altfel lucrurile. Poate fi ceva brusc, care e puțin previzibil și care parcă nu vede acum. În inconjuncție planetele nu se văd una pe alta, nu-și înțeleg energia, sunt “după colț”. Nu știm ce e după colț, dar ne va pocni.

Ideile principale ale acestei Luni noi sunt:

Relații noi sau reconstruirea unor relații vechi.
Tipare de gândire și relaționare de care vrem să scăpăm.
Relații mai profunde și mai armonioase.
Dacă în relațiile mele actuale, mai bune sau mai puțin bune, ambii parteneri vor munci pentru construire, vor lasă manipulările și santajele la o parte : vor capăta o conexiune puternică, magnetică!

Balanța- echilibrul în doi!

 

Astrolog Crina Constantin

Vocea Astrelor

Distribuie acest articol Oficial Media
Share
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos

YouTube Oficial Media

Info Targoviste Complex

Pin It