comments

" /> Mănăstirea „Sf. Maria” , oază duhovnicească la malul lacului Techirghiol | Oficial Media
Published On: Dum, Iun 28th, 2015

Mănăstirea „Sf. Maria” , oază duhovnicească la malul lacului Techirghiol

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •   
  •   
  •  

Este situată în centrul orașului Techirghiol, mănăstire de maici care dispune şi de cazare în sistem hotelier având şi o bază de tratament. : Hotelul are o capacitate de 70 de camere, dotate cu TV, frigider şi grup sanitar propriu. : Hotelul dispune de restaurant cu pensiune . Masa se poate servi şi în sistem bon valoric. Tratament, servicii de călcătorie, spălătorie, telefonie.
Factorii terapeutici la baza de tratament sunt: apa lacului Techirghiol, cloruto-sodică în care predomină clorurile şi sulfaţii de sodiu şi magneziu cu mineralizare totală de 85%, nămolul sapropelic din lac, precum şi bioclimatul de stepă cu influenţe marine. Indicaţiile terapeutice cuprind o gamă largă de afecţiuni ale aparatului locomotor, afecţiuni ginecologice şi dermatologice ( ca indicaţii majore ), pe lângă acestea putând fi tratate şi unele boli asociate.

Oază de linişte, oază de meditaţie, care are o istorie destul de controversată. În anul 1928 primul patriarh al României – Miron Cristea – cumpără în staţiunea balneară Techighiol o vilă modestă cu 16 camere, înfiinţând un sanatoriu preoţesc, şi contrar politicilor duse de Gheorghiu – Dej, înfiinţează aici o obşte călugărească. În 1951 aduce de la Castelul Pelişor o bisericuţă de lemn, înfiinţând un schit de maici şi făcând din sanatoriu o anexă a schitului. Bisericuţa este construită în localitatea Maioreşti, jud. Mureş, la începutul secolului al XVIII-lea,

Pereţii bisericuţei sunt alcătuiţi din bârne de stejar cu grosimi variabile 25-30 cm , suprapuse orizontal şi îmbinate printr-o tehnică specifică lăcaşurilor de lemn din Transilvania, numită „coadă de rândunică”. Foişorul clopotniţei e ornat cu motive geometrice şi cruci pe fiecare din cele patru laturi.

Un colţ al pridvorului poartă sculptat un profil de maică şi unul de călugăr despărţite de o cruce. Pictura s-a realizat în mai multe etape de diverşi zugravi din zonă, păstrându-se până în zilele noastre o inscripţie pe uşile împărăteşti „Aceste dveri au plătit Maier Eremia şi cu Bota Gligore pentru iertarea păcatelor sale – 1750”.

În incinta mănăstirii se află şi fântâna cu statuia Sf. Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi al celor bolnavi, sculptată în bronz de către Ion Jalea şi adusă de patriarhul Justinian de la spitalul „SF. Pantelimon” din Bucureşti.

În perioada anilor 1999 -2000 s-a amenajat în cadrul mănăstirii o bază de tratament balnear, sub ocrotirea Sf. Pantelimon care, în prezent, funcţionează în cadrul Centrului Social – Pastoral „Sf. Maria”.

Mănăstirea are 33 de măicuţe care îmbină rugăciunea cu diverse activităţi gospodăreşti şi artistice, aici luând fiinţă un atelier de pictură, unde sunt executate de către măicuţe icoane bizantine, un atelier de croitorie unde, pe lângă culioane şi dulame se brodează şi veşminte preoţeşti.

În 1976 la mănăstire a venit  părintele Arsenie Papacioc, cel care a schimbat profund destinul mănăstirii, fiind cunoscut până peste hotare ca „duhivnicul de la malul mării”. Părintele a încetat din viaţă în 2011, iar momântul acestuia se află în curtea mănăstirii.

Bisericuţa de lemn dovedindu-se neâncăpătoare pentru obştea monahală şi credincioşii care participă la slujbe, în anul 2000 s-a decis ridicarea unei biserici mai încăpătoare, care se află construită în spatele mănăstirii cu vedere spre lacul Techirghiol.

Mănăstirea din Techirghiol, a avut de parcurs, timp de mai puţin de un secol, un drum nu foarte lung, dar nici unul oarecare, ci un drum al ei, cu o istorie care a fost scrisă tainic de degetul lui Dumnezeu şi ale cărei înţelesuri se descoperă astăzi în împletirea celor două misiuni ale mănăstirii: vindecarea sufletului şi cea a trupului.Sub umbrirea aceluiaşi duh, adevărata istorie a mănăstirii se scrie zi de zi, nevăzut, acolo unde toate tainele şi frumuseţile duhovniceşti de dincolo de vălul lumii văzute sunt descoperite.

Stejărel Ionescu

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Pentru un corp sanatos