Published On: mar, Aug 19th, 2014

Maria Alexandru, targovisteanca de 100 de ani

DSCN7275

 

 

 

Pe 15 august, Primaria Targoviste a sarbatorit un altfel de centenar al orasului. De aceasta data este vorba de Maria Alexandru, o distinsa doamna ce a implinit 100 de ani si care a fost primita cu fast de catre executivul municipiului, intr-o dubla sarbatoare, aniversara si onomastica.

Alaturi de aceasta, in Sala Florentina a Primariei Municipiului Targoviste i-au stat alaturi familia, nepotii si stranepotii, fiind felicitata de catre Ciprian Prisacaru, primarul interimar al Targovistei. Tot acesta i-a inmanat si o diploma de excelenta doamnei Maria Alexandru prin care I se recunoaste venerabila varsta.

“Ne aflam la un eveniment special, de suflet, unde ma bucur sa particip si sa constat cu bucurie cum prietenii si familia, nepoti, stranepoti sunt alaturi de doamna Alexandru Maria care implineste frumoasa varsta de 100 de ani. Ii doresc multa sanatate, multi ani de acum incolo si sa ne revedem la 110 ani. Suntem onorati sa avem astfel de targovisteni printre noi si-mi doresc ca din ce in ce mai multi sa ajunga la aceasta varsta, pe care sa o celebram impreuna.” a declarat Ciprian Prisacaru.

Alaturi de centenara sarbatorita se afla si Suzana Galiceanu, una dintre nepoatele acesteia pe care am rugat-o sa ne spuna cateva cuvinte despre bunica sa:

“A avut o viata frumoasa dar si grea in acelasi timp, mai ales cea din perioada celui de-al II-lea razboi mondial. Sotul bunicii a fost militar de meserie, au avut trei copii impreuna, doi intre ei au murit. Baiatul cel mic traieste. Bunica Maria, are patru nepoti, patru stranepti, a trecut prin toate momentele grele cu demnitate, moartea copiilor, a sotului, a fratilor, a ramas singura dintre frati. Tot ce stiu eu acum in gospodarie stiu de la ea, totul facut cu tact, pe vremea aceea a facut o scoala de gospodarie si era o gospodina desavarsita. De la cearsafurile apretate cu miros de levantica, pana la o casa impecabila. Dimineata se trezea la ora trei, facea mancare, mai dormea putin si se trezea odata cu noi. Erau déjà masa si casa pregatite si ne miram cand a putut sa le faca pe toate. Toate conservele pe care le facea, erau minunate, in tot ce facea punea suflet, un suflet foarte curat ce a ajutat-o sa treaca peste toate.”

La multi ani, Maria Alexandru!

DSCN7279 DSCN7285 DSCN7283

 

comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA