La fel ca în sala pașilor pierduți, actorii ies din scenă sau stau ascunși după culoarele care se vor atât uși cât și ferestre. Aici lipsesc balamalele, deci totul este deschis către orice deznodământ. Regizorul îți oferă senzația că povestea nu are nici cauză nici efect ci este doar o exprimare a liberului arbitru din fiecare personaj și din acțiunile acestuia. De-a lungul spectacolului toți trec prin aceste galerii ale mentalului și ale subconștientului, deopotrivă. Pândesc, au certitudini și îndoieli, totul ca într-un gang de unde nu pot fi văzuți, așa cum mintea de cele mai multe ori, ne pune față în față cu zeci de flash-uri diferite ale aceleași situații. Tot din aceste galerii, abia văzut, Mihai Verbițchi acompaniază la vioară, atunci când nu se ceartă cu el sau cu Pozdnîșev. Actorul Teatrului Național îl interpretează pe Lev Tolstoi, impunător.

Muzica lui Beethowen nu lipsește pe toată durata reprezentației, însă fără a da o notă muzicală spectacolului de la Târgoviște, așa cum a fost creată producția din 2015 la Teatrul Arcola din Londra. Nancy Harris a adaptat acolo un monolog al lui Pozdnîșev în duet cu partea muzicală interpretată la pian și vioară. Critica pentru această realizare a Companiei Royal Shakespeare nu este cea mai fericită întrucât cele 95 de minute sunt greu de suportat cu un duet de muzică și monolog.

Citește partea întâi!

Revenind pe scena Teatrului Tony Bulandra, Ilie Iordan este de neînlocuit în rolul lui Pozdnîșev. Îți captează toată atenția cu figura lui inocentă și cu exploziile de furie, de crize psihopatice. Aparent calm și nevinovat, în șosete roșii, își etalează nebunia cu mișcări bine conturate sub bagheta lui Hugo Wolf, coregraful care colaborează cu Mc Ranin la această producție-școală. Hugo nu se dezminte și preia finalul reprezentației cu dansul dintre Natalia și Trukacevschi, evidențiind încă o data grația Iuliei Verdeș și eleganța lui Mircea Silaghi.

Rochia Nataliei și bancheta sunt celelalte elemente de culoare roșie. Exact acelea pe care se construiește pasiunea, lupta și în cele din urmă sângele. De menționat și realizatorul costumelor, Raluca Frățiloiu, cea care s-a implicat în multe proiecte de success ale teatrului târgoviștean.

Antigona, Othelo, Richard al III-lea, Hamlet, Raskolnikov, Medeea, Don Juan, Julieta, Romeo, Nora, toate sunt personaje deja celebre pe scenele lumii. Diferă costumele, decorul și muzica. Poți alege concepte de mis-en scene, coregrafii și expresivități diverse, dar nu devii reper în teatru. Mc Ranin își dă foc cămășii regizorale alegând un Pozdnîșev arhinecunoscut dar care i-ar putea aduce faima și Sonata Kreutzer să rămână etalon pentru generațiile următoare, ca un punct de început al lucrurilor.

Citește partea întâi! 

Mc Ranin și forța de a stabili definiții. Sonata Kreutzer

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media